StiripesurseSintezeNetanyahu a avut discuţii la Amman cu regele Iordaniei

Netanyahu a avut discuţii la Amman cu regele Iordaniei

Publicat:

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit luni, la Amman, cu regele iordanian Abdullah al II-lea, cu care a discutat probleme regionale, printre care şi statutul Ierusalimului, transmit AFP, dpa şi Xinhua, citând surse oficiale din cele două state vecine, potrivit agerpres.

Vizita lui Netanyahu a fost una din puţinele sale deplasări în Iordania, una din cele două ţări arabe, alături de Egipt, care au încheiat pacea cu Israel.

Citeşte şi: Un agent CIA, principala sursă de informaţii clasificate pentru Wikileaks

Potrivit unui comunicat al cabinetului regal de la Amman, cei doi lideri au evocat procesul de pace israeliano-palestinian, aflat în impas din 2014.

Regele Abdullah al II-lea a reiterat ‘necesitatea de a face să avanseze eforturile în vederea unei reglementări a conflictului israeliano-palestinian pe baza soluţiei cu două state’, ce înseamnă crearea unui stat palestinian care să coexiste cu Israel, a precizat comunicatul.


La Ierusalim, un comunicat emis de biroul de presă al lui Netanyahu precizează că scurta întrevedere a avut loc la Amman şi a vizat chestiunea Ierusalimului, una din cele mai spinoase ale conflictului israeliano-palestinian.

Iordania, aliat al Statelor Unite, este un actor istoric în procesul de pace, dar şi gardianul locurilor sfinte musulmane din Ierusalimul de Est. Regele Iordaniei este considerat o voce moderată în regiune.

‘Dl Netanyahu a reiterat angajamentul Israelului de a respecta statu quo-ul în locurile sfinte de la Ierusalim’, arată comunicatul israelian.

Citeşte şi: Kim Jong Un chemat la noi ordine de Beijing

Israel a numit în februarie un nou ambasador în Iordania, continuând normalizarea relaţiilor cu Amman după luni de tensiuni în urma asasinării a doi iordanieni de către un agent de securitate israelian în incinta reprezentanţei diplomatice în 2017.

Întâlnirea de la Amman a avut loc în săptămâna în care Jared Kushner, consilier special şi ginerele preşedintelui american Donald Trump, şi Jason Greenblatt, trimisul special al SUA în Orientul Mijlociu, sunt aşteptaţi în regiune pentru discuţii privind pacea în Orientul Mijlociu şi criza umanitară din Fâşia Gaza.

Potrivit presei israeliene, Kushner ar putea prezenta planul de pace al lui Trump pentru Israel şi palestinieni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.