StiripesurseȘtirile zileiNici măcar ploaia nu poate opri incendiul care pârjoleşte insula Fraser

Nici măcar ploaia nu poate opri incendiul care pârjoleşte insula Fraser

Publicat:

Ploaia din cursul nopţii a adus o uşoară îmbunătăţire a situaţiei din insula australiană Fraser, inclusă în patrimoniul mondial, unde pompierii care se luptă cu un incendiu activ de câteva săptămâni au reuşit să salveze o localitate ameninţată luni de flăcări, relatează DPA, potrivit agerpres.

“A fost o perioadă foarte îmbucurătoare în timpul nopţii, când am avut aproximativ 2,5 centimetri de ploaie, în urma unei furtuni care a udat totul”, a declarat pentru postul naţional ABC un voluntar al Serviciului Rural de Pompieri (RFS), Russell Postle.

Citeşte şi: ONU cere Rusiei să plece din Crimeea

Incendiul de pe populara insulă de vacanţă Fraser – cunoscută şi sub numele K’gari -, situată în apropiere de coastele statului Queensland, este activ începând de la mijlocul lunii octombrie şi a distrus mai mult de jumătate din parcul naţional inclus în patrimoniul mondial.

Condiţiile de caniculă de săptămână trecută au accentuat dimensiunea şi intensitatea focarului.


Pompierii au reuşit luni să salveze Happy Valley situată în extremitatea estică a insulei după ce flăcările s-au apropiat la 700 de metri de case.

Directorul Serviciilor pentru incendii şi intervenţii de urgenţă din Queensland (QFES), Brian Cox, a declarat că pompierii sunt ajutaţi de 19 aeronave pentru stingerea incendiilor şi două cisterne aeriene de mari dimensiuni.

Marţi, incendiul ajunsese la aproximativ 400 de metri nord de localitatea The Oakes, vizată de un ordin de evacuare.

O atenţionare de pregătire pentru evacuare a fost emisă de asemenea marţi după-amiază pentru locuitorii aşezărilor Kingfisher Bay Resort şi Village.

Există suspiciuni că incendiul de vegetaţie ar fi fost provocat de un foc de tabără aprins în mod ilegal la 14 octombrie.

Citeşte şi: Camera Comunelor adoptă un proiect de lege controversat referitor la Brexit

Condiţiile severe de incendiu din ultima săptămână au făcut ca echipajele să elibereze în cea mai mare parte a zilelor peste 1 milion de litri de apă peste suprafeţele afectate de incendiu.

Cu o lungime de 122 de kilometri, K’gari este cea mai mare insulă de nisip din lume. Aceasta şi insulele adiacente acoperă în total o suprafaţă de 181.851 de hectare. Până în prezent, incendiul a mistuit în jur de 85.000 de hectare de teren.

K’gari este inclusă în patrimoniul mondial drept singurul loc în care o pădure tropicală creşte pe dune de nisip şi găzduieşte dingo de Fraser Island, o specie protejată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.