StiripesurseDiasporaNoi alegeri legislative vor avea loc pe 25 iunie în Grecia

Noi alegeri legislative vor avea loc pe 25 iunie în Grecia

Publicat:

Noi alegeri legislative vor avea loc pe 25 iunie în Grecia, potrivit unui decret prezidenţial publicat luni, la opt zile după un scrutin care nu a permis dreptei să obţină majoritatea absolută, în pofida victoriei sale detaşate, informează AFP, potrivit agerpres.  

“Noi alegeri vor avea loc pe 25 iunie”, anunţă acest decret prezidenţial.

Data de 25 iunie este cea pe care a avansat-o fostul prim-ministru conservator Kyriakos Mitsotakis după victoria partidului său în scrutinul din 21 mai.

Citește și : Coreea de Nord va organiza o reuniune cheie despre economie la începutul lunii iunie

Formaţiunea lui Mitsotakis, Noua Democraţie, a obţinut 40,8% în alegerile din 21 mai, cu peste 20% mai mult decât principalul său adversar, partidul de stânga Syriza al fostului prim-ministru (2015-2019) Alexis Tsipras.


Însă acest rezultat nu i-a permis să obţină majoritatea absolută, în condiţiile în care el a exclus formarea unei coaliţii cu un partener minoritar.

La o zi după alegerile din 21 mai, Kyriakos Mitsotakis a refuzat mandatul preşedintei Katerina Sakellaropoulou în vederea formării unui guvern de coaliţie. El şi-a exprimat atunci intenţia de a obţine convocarea unui nou scrutin, “poate pe 25 iunie”, pentru a beneficia de o nouă lege electorală, ce oferă un bonus de până la 50 de mandate de deputat partidului clasat pe primul loc.

Alegerile din 21 mai s-au derulat conform unui sistem proporţional simplu, iar tabăra de dreapta a obţinut 146 de locuri, în timp ce îi trebuiau 151 pentru a fi în măsură să formeze singură un guvern stabil.

În aşteptarea viitoarelor alegeri, a fost numit un guvern interimar, cu prim-ministru un înalt magistrat însărcinat cu gestionarea treburilor curente, Ioannis Sarmas.

Alexis Tsipras, liderul principalului partid de opoziţie de stânga Syriza, care a obţinut doar 20% din voturi în 21 mai, a refuzat de asemenea să încerce formarea unei coaliţii. Tsipras, care a fost la rândul său prim-ministru în trecut, a promis că “va purta această nouă bătălie” pentru a împiedica formarea unui guvern de dreapta “atotputernic (…), ceea ce este rău pentru democraţie şi pentru ţară”.

Citește și : Acordul asupra datoriei SUA pregătit să fie înaintat Congresului

Scăderea puterii de cumpărare, inflaţia şi salariile mici constituie principalele preocupări ale grecilor, care au arătat, prin scorul mic înregistrat de Syriza, că ei doreau să întoarcă definitiv pagina unor planuri de ajutor şi de crize financiare, au apreciat analişti a doua zi după scrutinul din 21 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.