StiripesurseCultură și MediaDiverseNoi probleme pe giganticul pod de peste Dunăre: „Suntem la capitolul...

Noi probleme pe giganticul pod de peste Dunăre: „Suntem la capitolul cârpeli”

Publicat:

Noi probleme pe giganticul pod de peste Dunăre: „Suntem la capitolul cârpeli”

Sunt din nou lucrări la podul peste Dunăre de la Brăila. Constructorul italian WeBuild (fosta Astaldi) a început noi reparații pe gigantul proiect de infrastructură inaugurat cu fast în iulie 2023, în timp ce lucrează și la drumul de legătură spre localitatea tulceană Măcin.

Firma a primit OK-ul de la Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere „să peticească” acolo unde au apărut deteriorări sau denivelări în asfalt. Acestea trebuie făcute până la finele lunii august 2024.

„Pe anumite porțiuni unde asfaltul a suferit deteriorări, intervin și îl refac. Deocamdată, putem să spunem că suntem la capitolul cârpeli. Asta nu exonerează constructorul de crearea unei rețete asfaltice pentru pod care să permită evitarea pe viitor a problemelor cu care ne confruntăm în prezent”, a declarat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru economedia.ro.

Pentru că apar mereu probleme, podul de la Brăila nu a fost recepționat încă de CNAIR. Acest proces ar fi trebuit făcut în octombrie 2023, iar acum statul român percepe penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea lucrării, care se ridică în prezent la 500 de milioane de euro.

Saga problemelor de pe podul de la Brăila

Mai întâi, în august 2023, pe podul care leagă judeţele Brăila şi Tulcea au fost descoperite denivelări. La finalul lunii august 2023 au apărut filmări cu problemele cauzate de șuruburile podului care se desprindeau ușor.


CNAIR a dat vina pe neglijența constructorilor și, după verificări, a transmis că 0,4% dintre cele 100.000 de șuruburi erau slăbite.

Podul peste Dunăre este cea mai scumpă construcție postrevoluționară și este dotat cu centru de monitorizare, senzori și sistem de dezumidificare. Pilonii podului au fost construiți cu ajutorul laserului, iar pentru întinderea cablurilor principale s-a folosit o procedură în premieră în România.

Cei patru piloni sunt ai podului dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță. Lungimea totală a podului este de 1974,3 metri, iar înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundației.

De asemenea, podul are trei deschideri: una principală (1.120 metri) și două laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prezidențialele din 2027 din Franța: Când ‘planurile B’ îi încurcă pe candidații oficiali

În toate taberele politice, cu excepția RN și LFI, candidaturile oficiale sunt contestate. Slăbirea partidelor constituie unul dintre motivele acestei inflații de candidaturi la...

România păstrează 4,7 miliarde de euro din PNRR pentru autostrăzi și căi ferate

România va păstra finanțarea de 4,7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectele de autostrăzi și căi ferate, a...

Orașele mici din Polonia sunt în declin: Ar putea fi revitalizate?

Orașele poloneze mici se golesc, dar în loc să se încerce o inversare o tendinței demografice probabil ireversibilă, ar putea să fie transformată într-un...

Canicula pune la încercare rețelele electrice din Europa. Țările cu cel mai mare risc de blackout

Europa traversează al treilea val major de căldură din acest an, iar temperaturile extreme nu afectează doar sănătatea populației și transporturile. Pe măsură ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.