StiripesurseȘtirile zileiNoua Zeelandă se pregăteşte pentru un nou episod de vreme rea

Noua Zeelandă se pregăteşte pentru un nou episod de vreme rea

Publicat:

Rezidenţii din Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, au fost avertizaţi să se pregătească pentru un nou episod de vreme rea în contextul apropierii unui ciclon care ar putea fi ”cea mai puternică furtună prognozată să se abată asupra Noii Zeelande în acest secol”, potrivit Reuters şi  agerpres.

Avertizările vin la mai puţin de două săptămâni după ce Auckland s-a confruntat cu cantităţi istorice de precipitaţii, care au dus la moartea a patru persoane, au declanşat inundaţii extinse, alunecări de teren şi operaţiuni de curăţare care au costat sute de milioane de dolari.

Citește și: Alcool și delapidare: cum a eşuat grupul Mozart, care se consideră rivalul lui Wagner în Ucraina – Black News

Agenţia pentru situaţii de urgenţă din Auckland colaborează cu MetService, agenţia meteorologică naţională, în vederea monitorizării furtunii, care a fost denumită “ciclonul Gabrielle”. Agenţia i-a sfătuit pe rezidenţi să ia legătura cu vecinii, rudele şi prietenii lor care ar putea avea nevoie de ajutor în vederea pregătirilor necesare înainte de sosirea furtunii.

Furtuna Gabrielle este localizată în Marea Coralilor, dar, potrivit prognozelor, se va deplasa spre sud către Noua Zeelandă în următoarele zile şi se va apropia luni de Insula de Nord. Meteorologii se aşteaptă ca furtuna să aducă precipitaţii intense în Insula de Nord, inclusiv în Auckland, însoţite de vânturi puternice şi valuri înalte.


Serviciul meteo WeatherWatch.co.nz a anunţat că ciclonul, care va deveni cel mai probabil un ciclon de categoria 3 în acest weekend, va atinge uscatul în intervalul duminică-marţi. Furtunile de categoria 3 sunt însoţite de vânturi cu viteze cuprinse între 119 şi 157 kilometri pe oră, care pot ajunge la rafală până la 224 de kilometri pe oră.

”Dacă prognozele curente se concretizează, aceasta va fi probabil cea mai puternică furtună care se abate asupra Noii Zeelande în acest secol – iar Auckland va fi o potenţială ţintă directă”, a precizat miercuri WeatherWatch.co.nz.

Serviciul meteo a adăugat că posibilul fenomen meteo ar fi îngrijorător chiar dacă oraşul Auckland nu s-ar fi confruntat recent cu inundaţii severe.

Citeşte şi: Cine și ce i-a garantat lui Volodimir Zelenski – Black News

În general, Noua Zeelandă este afectată în fiecare an de câte un ciclon. Cu toate acestea, MetService a precizat că structura şi caracteristicile oricărui ciclon tropical se vor schimba dramatic până în momentul în care acesta atinge Noua Zeelandă, iar atunci va fi aproape sigur reclasificat ca ciclon fost-tropical.

”Reclasificarea în ciclon fost-tropical nu înseamnă neapărat că fenomenul s-a diminuat”, a mai adăugat MetService.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.