Primul-ministru a avut șansa să aducă înapoi toți ostaticii și să cruțe viețile a mii de palestinieni, dar a preferat să continue războiul, scrie publicația „O Globo” (Brazilia) sub semnătura editorialistului Guga Chacra (New York).
Condamnarea guvernului extremist al lui Benjamin Netanyahu nu înseamnă susținerea teroriștilor sângeroși din Hamas, să fii antisemit sau să pui sub semnul întrebării dreptul Israelului de a exista. Înseamnă doar condamnarea lui Netanyahu pentru încercarea de a înfăptui epurarea etnică a palestinienilor, așa cum am condamnat regimul din Azerbaidjan pentru epurarea etnică a armenilor din Republica Artsakh, enclava Nagorno-Karabah, aici, în această rubrică. Pentru a explica vinovăția primului-ministru, voi oferi contextul pe tot parcursul textului, potrivit stiripesurse.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
Înainte de toate, un alt avertisment: nu asociați crimele de război comise de Netanyahu cu israelienii și evreii din întreaga lume. Mulți sunt critici față de radicalismul guvernului de coaliție de la Ierusalim, care urmărește de asemenea să distrugă fundamentele democrației din Israel. Netanyahu nu îi reprezintă.
Dar să privim contextul. Războiul din Gaza nu ar fi avut loc niciodată dacă Hamas nu ar fi comis atentatul terorist din 7 octombrie 2023. Vina pentru conflictul actual îi aparține Hamasului. Dar modul în care Netanyahu a ales să reacționeze trebuie condamnat.
După atentatul terorist Israelul a avut, fără îndoială, dreptul să răspundă. A existat un consens aproape deplin în cadrul comunității internaționale. În afară de aceasta, Hamasul avea 240 de ostatici. Cele două obiective israeliene erau, în primul rând, distrugerea Hamasului, care a părut întotdeauna o sarcină aproape imposibilă. Dar ar fi posibilă slăbirea ei. Al doilea ar fi eliberarea ostaticilor. În acest caz, o soluție ar fi fost deja posibilă prin armistițiul de la sfârșitul anului 2023, când peste o sută de ostatici au fost eliberați în schimbul unor deținuți palestinieni.
În acel moment Hamas era deja slăbită. Răspunsul fusese dat. Ar fi fost suficientă prelungirea acordului până când ultimul ostatic era eliberat și redat familiei sale. Marea majoritate a ostaticilor erau încă în viață. Zeci de mii de vieți palestiniene ar fi fost salvate, inclusiv mii de copii care au fost uciși în bombardamentele israeliene în următorul an și jumătate. Ar fi fost un război mai asemănător cu cel purtat în Liban împotriva Hezbollahului.
Guvernul Netanyahu a ales însă să continue războiul. Nu a acordat prioritate eliberării ostaticilor. A vrut să profite de emoția enormă de după atentatul terorist pentru a introduce o politică susținută de extremiștii radicali din guvernul său pentru recolonizarea Gazei și epurarea etnică a palestinienilor din teritoriu, extinzând în același timp controlul israelian asupra Cisiordaniei. Cu alte cuvinte, chiar membrii guvernului susțin deschis acest lucru.
Când Trump și-a ținut discursul pledând pentru expulzarea palestinienilor din Gaza, Netanyahu s-a simțit împuternicit și a început să aplice strategia de epurare etnică a palestinienilor prin blocarea intrării ajutorului umanitar timp de luni de zile, prin mai multe bombardamente și prin evacuarea forțată a palestinienilor din casele lor. În acest fel încearcă să le facă palestinienilor viața atât de intolerabilă încât majoritatea acestora ar alege să părăsească teritoriul. În Cisiordania vor să facă imposibilă crearea unui stat palestinian prin intermediul coloniilor. A fi împotriva existenței Israelului este respingător și ar trebui condamnat. La fel, a fi împotriva unei Palestine independente este respingător. Iar Netanyahu este împotrivă.
