StiripesurseȘtirile zileiO insulă din Pacific a fost înghiţită de ape

O insulă din Pacific a fost înghiţită de ape

Publicat:

O mică insulă de nisip pierdută în Pacific şi aparţinând statului american Hawaii a fost înghiţită de ape după ce a fost măturată de uraganul Walaka, la începutul lunii octombrie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Descoperirea a fost făcută de un cercetător din Hawaii, pe baza imaginilor luate prin satelit şi confirmată de autorităţi.

Citeşte şi: 14 copii au fost ÎNJUNGHIAŢI într-o grădiniţă din China – VIDEO

East Island măsura câteva sute de metri şi aparţinea atolului French Frigate Shoals, în onoarea exploratorului francez Jean-François de La Pérouse, şi care practic a dispărut, o parte dintre cele patru hectare ale sale fiind acoperită de ape.

“Imaginile par să indice alterări ale insulei Tern, iar East Island pare scufundată”, au precizat autorităţile federale responsabile de zona marină protejată Papahanaumokuakea, într-un comunicat difuzat marţi.


Insula nu era locuită, însă două specii de animale protejate o utilizau pentru a se reproduce: ţestoasele verzi din Hawaii şi focile-călugăr.

O echipă a serviciilor federale de protecţie a faunei marine a fost trimisă la faţa locului.

Citeşte şi: Isteria pachetelor explozive continuă în SUA. Sediul unui post de radio a fost evacuat

“Nu mi-am putut imagina că putem pierde o insulă majoră într-o noapte, în octombrie 2018”, a declarat ziarului Washington Post, Randy Kosaki, responsabil al agenţiei federale care administrează parcul marin.

“Este absolut incredibil”, a subliniat el.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat în august 2016 mărirea de patru ori a suprafeţei rezervaţiei marine, cunoscută sub numele de Papahanaumokuakea, care a devenit astfel cea mai mare din lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.