StiripesurseDiasporaO nouă serie de manifestații în Belarus

O nouă serie de manifestații în Belarus

Publicat:

Opoziţia din Belarus va organiza o mare manifestaţie duminică, punând presiune pe preşedintele Alexandr Lukaşenko, confruntat cu o mişcare de contestare istorică, care a jurat să “rezolve problema” pe care o consideră un complot occidental. La putere de 26 de ani, şeful statului, în vârstă de 65 de ani, a pus armata în stare de alertă, acuzând NATO că face manevre la frontiere, scrie Le Figaro, potrivit news.ro .

Criticii săi speră să repete protestul din 16 august, atunci când peste 100.000 de persoane au ieşit în stradă la Minsk purtând banderole alb şi roşu, pentru a denunţa realegerea frauduloasă din 9 august a lui Alexandr Lukaşenko, precum şi brutala represiune a manifestanţilor care au urmat.

Citește și : Tower Bridge s-a blocat în poziţia deschis provocând uriaşe ambuteiaje

“Sunt atât de mândră de belaruşi acum căci, după 26 de ani de frică, sunt pregătiţi să-şi apere drepturile”, a mărturisit pentru AFP şefa opoziţiei, Svetlana Tihanovskaïa.

“Îi chem în continuare să nu se oprească, pentru că este cu adevărat important ca acum să rămânem uniţi în lupta pentru drepturile noastre”, a adăugat profesoara de engleză în vârstă de 37 de ani care s-a refigiat în Lituania vecină, după ameninţări, potrivit partizanilor săi.


Pe lângă evenimentul prevăzut la Minsk la ora 11.00 GMT, un lanţ uman se va alătura la Vilnius, capitala lituaniană, la frontiera cu Belarus.

După două săptămâni de proteste, această mare manifestaţie ar trebui să dovedească că opoziţia poate să-i impună lui Lukaşenko o luptă de durată cu scopul de a- forţa să negocieze plecarea sa.

Alexandr Lukaşenko a ameninţat cu represalii faţă de grevişti sub formă de concedieri sau de închiderea uzinelor. Această tactică pare să funcţioneze, numărul de participări din uzinele de stat, piloni ai sistemului economico-social din Belarus, a scăzut săptămâna aceasta. Preşedintele a spus că a înlocuit şi membrii demisionari din redacţiile de stat cu jurnalişti veniţi din Rusia.

Moscova şi-a anunţat susţinerea pentru Alexandr Lukaşenko, în ciuda relaţiilor tensionate din ultimele luni, şi a avertizat cu privire la orice fel de amestec occdental. Uniunea Europeană a anunţat că va sancţiona puterea din Belarus.

Secretarul adjunct american Stephen Biegun va merge săptămâna viitoare în Lituania şi în Rusia pentru a discuta situaţia din Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.