StiripesurseȘtirile zileiOficiali ruşi vor vizita Washingtonul (Rand Paul)

Oficiali ruşi vor vizita Washingtonul (Rand Paul)

Publicat:

Senatorul american Rand Paul a anunţat luni că parlamentarii ruşi au căzut de acord să viziteze Washingtonul, scrie Politico, potrivit news.ro .

„Este vital să avem contact pentru securitatea naţională şi pentru pacea din lume”, a afirmat Paul într-un comunicat. El se află în prezent la Moscova pentru a se întâlni cu oficiali ruşi.

Citește și : Theresa May încă mai crede într-un ‘acord bun’ cu UE privind Brexit

Paul a comunicat că s-a întâlnit cu Konstantin Kosacev, preşedintele Comitetului privind Afacerile Externe ale Rusiei.

El a declarat că în timpul discuţiilor cu Kosacev, cei doi „au căzut de acord în privinţa importanţei continuării dialogului”. Paul a invitat Federaţia Rusă să trimită o delegaţie la Washington iar Kosacev a fost de acord.


Nu a fost anunţată o dată pentru potenţiala vizită. Ar fi pentru prima oară în ultimii trei ani când o delegaţie rusă vizitează Washingtonul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.