StiripesurseDiasporaOMS recomandă generalizarea purtării măştii în locuri închise fără o aerisire...

OMS recomandă generalizarea purtării măştii în locuri închise fără o aerisire adecvată şi în instituţiile de îngrijire a sănătăţii

Publicat:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă generalizarea purtării măştii de protecţie împotriva covid-19 în instituţiile de îngrijire a sănătăţii şi în locurile închise care nu dispun de o aerisire adecvată, în regiuni în care se înregistrează o transmitere puternică a noului coronavirus, relatează AFP, potrivit news.ro .

Aceasta este cea de a patra actualizare a recomandărilor OMS cu privire la purtarea măştii de protecţie de la începutul pandemiei covid-19.

Citește și : Sri Lanka se pregăteşte să dea piept cu un alt ciclon puternic. Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi!

De această dată, ”principalele schimbări (…) sunt o mai largă folosire a măştilor în instituţiile de îngrijire a sănătăţii şi precizări cu privire la folosirea măştilor nemedicale de către marele public”, a anunţat miercuri OMS.

Noile recomandări se aplică în zone în care există un cluster sau o transmitere comunitară a virusului SARS-CoV-2, care cauzează covid-19.


În aceste circumstanţe, ”OMS sfătuieşte marele public să poarte o mască nemedicală în interior (de exemplu în magazine, locuri de muncă împărtăşite, şcoli) sau afară, atunci când o distanţare fizică de cel puţin un metru nu poate fi respectată”.

OMS precizează că, ”în interior, dacă aerisirea nu este considerată adecvată, sfătuieşte marele public să poarte o mască nemedicală, indiferent dacă poate fi respectată sau nu o distanţă fizică de cel puţin un metru”.

De asemnea, agenţia ONU recomandă să nu se folosească măşti cu valve care – la fel ca vizierele transparente – protejează mult mai puţin decât măştile clasice şi să nu se poarte mască în timpul unei activităţi fizice intense.

Experţi din cadrul Organizaţiei îndeamnă totodată la cea mai largă utilizare a măştii de protecţie în instituţiile de îngrijirie de sănătate, mai ales în regiunile în care există clustere sau în care există o transmitere comunitară.

Citește și : Michel Barnier: Următoarele zile vor fi DECISIVE pentru un acord comercial cu UK

În aceste cazuri, OMS recomandă ”purtarea măştii de către toţi (membrii personalului, pacienţi, vizitatori, prestatori de servicii şi ceilalţi) în cadrul instituţiei de sănătate (inclusiv la nivelul îngrijirilor primare, secundare şi terţiare, îngrijirilor în ambulatoriu şi în instituţiile de îngrijiri de sănătate de lungă durată)”.

Purtatea măştii este recomandată, de asemenea, pacienţilor spitalizaţi, atunci când nu poate fi respectată o distanţă fizică de cel puţin un metru, sau atunci când pacienţii se află în afara zonei de îngrijire.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.