StiripesurseDiasporaONU, profund preocupată de lipsa de asistenţă pentru migranţii din Mediterana

ONU, profund preocupată de lipsa de asistenţă pentru migranţii din Mediterana

Publicat:

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) s-a declarat vineri “profund preocupat” de informaţiile în sensul că unele ţări refuză să acorde asistenţă migranţilor care încearcă să traverseze Mediterana, transmite AFP, scrie agerpres.

Astfel de practici “pun clar în pericol vieţi omeneşti”, a declarat într-o conferinţă de presă virtuală purtătorul de cuvânt al UNCHR, Rupert Colville.

Citește și : Kuweitul impune 20 de zile de carantină din 10 mai

“Suntem profund preocupaţi de informaţiile privind refuzul asistenţei sau respingerea coordonatelor ambarcaţiunilor cu migranţi pe Mediterana centrală, care rămâne una din căile de migraţie cele mai periculoase din lume”, a subliniat Colville.

Peste 10.000 de migranţi au încercat să traverseze Mediterana anul trecut şi cel puţin 1200 şi-au găsit moartea în acest demers, potrivit cifrelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM).


De la începutul lui 2020, cel puţin 250 de migranţi au murit în astfel de încercări.

În plus, “la 9 aprilie, Italia şi Malta au decretat că porturile lor sunt nesigure pentru debarcări, din cauza pandemiei de Covid-19”, a notat Colville.

Citește și : Peste 31.000 de decese în Marea Britanie din cauza COVID-19

De la închiderea acestor porturi, cel puţin trei ambarcaţiuni cu migranţi încearcă să găsească un loc de debarcare, a adăugat responsabilul UNHCR.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.