StiripesurseSintezeOperaţiune antitero în Sinai. 10 morţi şi 400 de arestaţi

Operaţiune antitero în Sinai. 10 morţi şi 400 de arestaţi

Publicat:

Forţele de securitate egiptene au ucis 10 militanţi într-un schimb de focuri şi au arestat 400 de suspecţi, inclusiv străini, într-o acţiune întreprinsă în Sinai, a precizat marţi armata, potrivit televiziunii de stat, transmite Reuters, conform agerpres.

Citeşte şi: Partidul Social Democrat german îşi numeşte la conducere pentru prima oară o femeie

Egiptul a lansat vineri o vastă operaţiune de securitate, implicând armata şi poliţia, împotriva “organizaţiilor şi elementelor criminale şi teroriste” din întreaga ţară, conform purtătorului de cuvânt al armatei.

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, care vizează realegerea în funcţie la scrutinul din martie, a ordonat în noiembrie forţelor armate să-i elimine pe militanţi într-un termen de trei luni, după un atac asupra unei moschei care a făcut peste 300 de morţi. 

 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.