StiripesurseȘtirile zileiOSA: Tranziţia de la Havana este ilegitimă

OSA: Tranziţia de la Havana este ilegitimă

Publicat:

Tranziţia în curs în Cuba – cu accederea, joi, a lui Miguel Diaz-Canel, 58 de ani, la preşedinţia insulei comuniste, pentru a-l înlocui pe octogenarul Raul Castro – este “ilegitimă”, a apreciat secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane (OSA), calificând regimul cubanez drept “dictatură”, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

“Victoria dictaturii asupra libertăţii nu se numeşte revoluţie. Succesiunea prezidenţială la care am asistat în Cuba este o tentativă de a menţine un regim autocrat dinastic şi familial. Aceasta se numeşte dictatură”, a estimat Luis Almagro într-un comunicat apărut sub titlul “Cuba, o tranziţie ilegitimă”.

Citeşte şi: Zeci de răniţi în urma coliziunii a două trenuri în gara centrală din Salzburg (Austria)

Alegerea lui Diaz-Canel de Adunarea Naţională a Cubei “s-a desfăşurat fără libera exprimare a poporului cubanez”, adaugă comunicatul.

Instalarea acestuia la putere “semnifică decenii de lipsuri de democraţie şi de încălcări ale drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”, notează secretarul general al OSA.


“În 2018, un regim care trimite în închisori şi îi reduce la tăcere pe opozanţi şi disidenţi (…) nu poate fi asimilat unui sistem a cărui practică politică este acceptabilă”, a subliniat secretarul general al OSA, potrivit căruia “acţiunile regimului (cubanez) au fost extrem de negative pentru stabilitatea şi securitatea regionale”.

Luis Almagro a fost invitat în Cuba în 2017 de către o organizaţie disidentă cubaneză ce dorea să-i acorde un premiu, însă regimul de la Havana i-a interzis intrarea. 

Citeşte şi: Doi poliţişti au fost împuşcaţi mortal în Florida

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.