StiripesurseDiasporaOSCE salută progresele în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol

OSCE salută progresele în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol

Publicat:

Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) a salutat luni progresele recente înregistrate de Chişinău şi Tiraspol în vederea găsirii unei rezolvări în privinţa Transnistriei, regiune separatistă care şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, relatează AFP, conform agerpres.

“Pentru prima dată în ultimii peste zece ani, observăm progrese semnificative în negocieri”, a spus preşedintele în exerciţiu al OSCE, şeful diplomaţiei austriece Sebastian Kurz.

Reprezentanţii celor două părţi se întâlnesc luni la Viena cu diplomaţi din partea Rusiei, Ucrainei, OSCE, Uniunii Europene şi Statelor Unite cu ocazia unei reuniuni în aşa-numitul format ‘5+2’, relansat în 2016.

Citeşte şi: Ramzan Kadârov este gata să demisioneze şi-l lasă pe Putin să-i aleagă succesorul

Teritoriu cu 500.000 de locuitori, Transnistria, regiune majoritar rusofonă situată în partea de est a râului Nistru, a câştigat în 1992 un scurt război de independenţă cu sprijinul Moscovei, dar nu a fost recunoscută de comunitatea internaţională.


În acest conflict îngheţat de mult timp, Chişinăul şi Tiraspolul au ajuns recent la un acord pentru deblocarea “mai multor chestiuni sociale şi economice”, a căror “punere rapidă în aplicare” a fost cerută luni de OSCE.

Simbol al începutului apropierii, autorităţile moldovene şi cele transnistrene au acceptat la începutul lunii noiembrie să redeschidă un pod peste Nistru distrus în timpul unor confruntări şi rămas nefolosit din cauza unor divergenţe politice, deşi a fost reconstruit.

Citeşte şi: Dodon taie speranţele moldovenilor: ‘Şansele de integrare în UE sunt egale cu zero!’

Printre chestiunile ce ar urma să fie reglementate, preşedintele moldovean Igor Dodon a menţionat recent libera circulaţie a locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului, funcţionarea în Transnistria a şcolilor cu predare în limba română sau recunoaşterea de diplome universitare în Transnistria.

Obiectivul discuţiilor grupului 5+2 este de a ajunge la o reglementare politică a dosarului transnistrean pe baza acordării unui ‘statut special’ acestei regiuni în cadrul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.