StiripesurseDiasporaPandemia de COVID-19 a determinat o scădere fără precedent a emisiilor...

Pandemia de COVID-19 a determinat o scădere fără precedent a emisiilor de CO2 (studiu)

Publicat:

Restricţiile asociate pandemiei de COVID-19 au determinat o scădere fără precedent a emisiilor de CO2 în primul semestru al anului 2020, mai mult decât în timpul crizei financiare din 2008 şi decât în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au anunţat miercuri reprezentanţii Institutului de Cercetare a Impactului Climatic (PIK) din oraşul german Potsdam, informează AFP şi DPA, potrivit agerpres.

Măsurile impuse de guvernele naţionale pentru a limita primul val al pandemiei de COVID-19, care au vizat închiderea graniţelor, izolarea populaţiei la domiciliu şi restricţii vizând deplasările, au determinat o scădere drastică (1,6 miliarde de tone) a emisiilor de CO2 asociate transportului, aviaţiei şi energiei în perioada ianuarie-iunie în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2019, potrivit acestui studiu, ce a fost publicat în revista Nature Communications.

Citește și : Summitul UE va pecetlui soarta acordului pentru Brexit

Bazându-se pe cifre legate de producţia electrică, traficul de vehicule din peste 400 de oraşe ale lumii, numărul curselor aeriene, dar şi pe cele asociate producţiei şi consumului, autorii studiului au ajuns la concluzia că această scădere a emisiilor de CO2 este cea mai mare înregistrată în istoria recentă.

Emisiile de CO2 asociate transportului au scăzut cu 40% în primul semestru al anului 2020, cele asociate producţiei energetice cu 22% şi cele asociate industriei generale cu 17%, potrivit studiului.


Cele asociate locuinţelor au scăzut cu 3%, în pofida creşterii masive a telemuncii, oamenii de ştiinţă atribuind această scădere unei ierni anormal de blânde, care a limitat nevoile de încălzire.

Totuşi, cercetătorii au precizat că emisiile de CO2 au atins din nou nivelurile lor obişnuite în iulie 2020, când cele mai multe ţări au ridicat restricţiile adoptate în primăvară.

Zhu Liu, cercetător la Universitatea Tsinghua şi principalul autor al studiului, a spus că această cercetare a demonstrat o corelaţie între măsurile de izolare decise de fiecare ţară şi reducerea emisiilor de CO2.

Acelaşi studiu, care a folosit date furnizate de Carbon Monitor – un site ce monitorizează emisiile zilnice de dioxid de carbon -, a arătat că în aprilie 2020, luna în care cele mai multe ţări ale lumii au impus izolarea masivă a populaţiei la domiciliu, scăderea emisiilor de CO2 în raport cu anul 2019 a fost de 16,9%.

Citește și : Filarmonica din New York rămâne închisă tot sezonul 2020-2021

Acordul de la Paris din 2015 prevede o limitare creşterii temperaturii globale cu cel mult 2 grade Celsius – sau chiar cu cel mult 1,5 grade Celsius – în raport cu perioada preindustrială. Pentru atingerea acestui obiectiv, emisiile de gaze cu efect de seră vor trebui să scadă cu 7,6% pe an între 2020 şi 2030, potrivit ONU.

Autorii studiului au subliniat faptul că scăderea emisiilor în prima jumătate a anului 2020 nu va determina o reducere pe termen lung. Va fi nevoie de “o revizie completă” a industriei şi a comerţului pentru a atinge acest obiectiv, au adăugat ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.