StiripesurseDiasporaPapa Francisc a transmis rugăciunile sale tuturor victimelor furtunii Tembin din...

Papa Francisc a transmis rugăciunile sale tuturor victimelor furtunii Tembin din Filipine

Publicat:

Papa Francisc a transmis duminică rugăciunile sale tuturor victimelor furtunii tropicale Tembin, care a afectat arhipelagul filipinez şi a provocat moartea a peste 200 de persoane în sudul ţării, lansând totodată un apel la eliberarea ostaticilor din întreaga lume, relatează AFP.

“Vreau să-i asigur de rugăciunile mele pe locuitorii insulei Mindanao, din Filipine, afectaţi de furtuna care a făcut numeroase victime şi distrugeri”, a spus Suveranul pontif de la fereastra palatului apostolic din Vatican. “Dumnezeu cel milostiv să primească la el sufletele celor defuncţi şi să aducă alinare celor care suferă de pe urma acestei calamităţi”, a adăugat papa, conform agerpres .

Papa a invocat în cursul slujbei Angelus de duminică şi din ajunul Crăciunului “cadoul păcii pentru întreaga lume, mai ales pentru cei care suferă din cauza conflictelor în curs”. “Îmi reînnoiesc apelul, cu ocazia Sfântului Crăciun, pentru ca toate persoanele ţinute ostatice – preoţi, religioşi şi măicuţe – să fie eliberate pentru a se putea întoarce la casele lor”.

Citește și : Israelul își anunță retragerea din UNESCO înainte de sfârşitul acestui an (Benjamin Netanyahu)

“În aceste ore care ne despart de Crăciun, găsiţi o clipă de linişte pentru a vă opri şi ruga în faţa Ieslei, pentru a simţi în inimile voastre miracolul naşterii Domnului, al copilului Iisus care se apropie de noi cu iubire, modestie şi blândeţe”, a spus papa, care denunţă în general consumismul sărbătorilor.


Duminică seară, papa Francisc, şeful spiritual a 1,2 milliarde de catolici, va oficia la Bazilica Sfântul Petru slujba religioasă din Ajunul Crăciunului, la orele 20:30 GMT, înainte de tradiţionalul său mesaj de binecuvântare ‘Urbi et Orbi’ – adresat oraşului şi lumii – luni de la balconul central al Vaticanului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.