StiripesurseExterneParlamentul bulgar aprobă remanierea guvernului, străzile din Sofia 'dau în clocot'

Parlamentul bulgar aprobă remanierea guvernului, străzile din Sofia ‘dau în clocot’

Publicat:

Parlamentul Bulgariei a aprobat vineri remanierea guvernului condus de premierul Boiko Borisov, apreciată de Reuters ca o încercare de a tempera protestele anticorupţie la care manifestanţii cer demisia întregului cabinet, transmite şi agerpres.

Deputaţii au votat pentru numirea lui Kiril Ananiev ca ministru de finanţe, precum şi a unor noi titulari la economie, sănătate, interne şi turism. Remanierea a fost aprobată cu 116 voturi pentru şi 89 împotrivă, dintr-un total de 240 posibile.

Citeşte şi: Două avioane americane au şicanat în zbor un avion de pasageri iranian – VIDEO

Ananiev, în vârstă de 65 de ani, fost viceministru de finanţe în patru guverne după 1998, va trebui să îşi îndeplinească atribuţiile în contextul recesiunii economice aşteptate din cauza epidemiei de coronavirus. În guvernul Borisov, el a deţinut până acum portofoliul sănătăţii.


În timpul dezbaterilor, deputaţii din principala formaţiune de opoziţie, Partidul Socialist, au scandat “Demisia!” şi “Mai mult”, susţinând astfel protestele de stradă care au loc la Sofia şi în alte oraşe de două săptămâni.

Citeşte şi: China le răspunde ‘cu aceeaşi monedă’ americanilor şi ÎNCHIDE consulatul din Chengdu

Joi, câteva mii de bulgari, mai ales tineri, au mărşăluit prin centru capitalei susţinând că remanierea este “o glumă”. Protestatarii îl acuză pe Borisov că nu a reuşit să taie legăturile dintre oficialii coruptibili şi magnaţii locali. Pentru vineri au fost anunţate noi manifestaţii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.