StiripesurseDiasporaParlamentul Greciei a respins o moţiune de cenzură

Parlamentul Greciei a respins o moţiune de cenzură

Publicat:

Parlamentul Greciei a respins sâmbătă cu 153 de voturi la 127 o moţiune de cenzură depusă de partidul Noua Democraţie împotriva premierului Alexis Tsipras, informează Reuters, potrivit agerpres.

În faţa clădirii parlamentului de la Atena, mii de greci au protestat în timpul votului, cerând demisia prim-ministrului. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a împiedica manifestanţii să intre în clădire.

Citește și: Afganistan: Cel puțin 20 de morți și 16 răniți într-un atentat sinucigaş cu bombă revendicat de Statul Islamic

Opoziţia l-a acuzat pe Tsipras de concesii excesive faţă de Macedonia privind numele acestei republici ex-iugoslave. Miercuri, la nivelul guvernelor de la Atena şi Skopje, s-a căzut de acord asupra denumirii Republica Macedonia de Nord, contestată atât de naţionaliştii greci, cât şi de cei macedoneni. După decenii de dispute, implementarea acordului – care urmează să fie semnat duminică – ar debloca accesul Macedoniei în Uniunea Europeană şi în NATO.

“Este un acord pe care cred că l-ar dori orice prim-ministru grec”, a susţinut Alexis Tsipras în faţa deputaţilor.


Dacă moţiunea de cenzură ar fi fost adoptată, premierul ar fi trebuit să îşi depună mandatul, ceea ce ar fi dus la alegeri anticipate. În sondajele de opinie, el este cotat în acest moment mai slab decât Noua Democraţie.

Citește și: Austria cere Germaniei expicații privind acuzațiile de spionaj apărute în presă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.