StiripesurseDiasporaParlamentul portughez extinde programul 'vizelor de aur' pentru investitorii străini

Parlamentul portughez extinde programul ‘vizelor de aur’ pentru investitorii străini

Publicat:

Parlamentul portughez a extins vineri programul de acordare de permise de rezidenţă pentru investitorii străini, astfel încât acesta să-i includă şi pe cei care investesc cel puţin 500.000 de euro în proiecte de mediu, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Parlamentarii au aprobat, cu majoritate de voturi, această măsură şi au respins propunerea a două partide de stânga de anulare a întregului program.

Citește și : Captură record de droguri în 2018 în portul belgian Anvers. Zeci de tone de cocaină au fost confiscate

Programele aşa-numitelor ‘vize de aur’ au fost criticate de Bruxelles pentru faptul că ar expune statele respective la riscul corupţiei.

Partidul Socialist portughez, aflat la guvernare, nu a dat niciun indiciu că ar intenţiona să pună capăt programului, care a generat un aflux constant de fonduri, mai ales în domeniul imobiliar, din partea unor investitori din afara Uniunii Europene, mai ales de pe continentul american, din China, Rusia şi Turcia.


Deputatul Jose Manuel Pureza, din Blocul de Stânga, a propus eliminarea programului, despre care a afirmat că este ‘doar un instrument pentru speculaţii imobiliare, corupţie şi spălare de bani’.

Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă, în locul ei adoptându-se extinderea programului la aşa-numitele ‘vize verzi’.

‘Luând în considerare importanţa consolidării unei societăţi multiculturale şi deschise (…) este importantă crearea unui program adiţional de atragere de investiţii străine de natură ecologică’, a declarat deputatul Andre Silva, care reprezintă PAN, un partid ecologist şi care promovează drepturile animalelor.

În baza textului adoptat, cetăţenii străini vor putea primi drept de rezidenţă în Portugalia dacă vor investi cel puţin 500.000 de euro în agricultură organică, ecoturism, energii regenerabile şi alte proiecte de mediu care contribuie la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Citește și : Rusia: Un tribunal din Moscova ar putea extinde perioada de detenție a militarilor ucrainieni

Programul actual – care permite deplasările fără vize în Spaţiul Schengen – oferă drept de rezidenţă străinilor dispuşi să investească în Portugalia, inclusiv în domeniul imobiliar, să înfiinţeze companii high-tech şi să creeze locuri de muncă.

Şi alte ţări europene, printre care Spania, Malta, Grecia şi Cipru, derulează programe similare.

Comisia Europeană urmează să publice pe 23 ianuarie un raport care va include liniile directoare pentru statele UE în aplicarea unor astfel de programe, inclusiv pentru verificarea solicitanţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.