StiripesurseDiasporaPartidul lui Dodon vrea ca Traian Băsescu să fie declarat persona...

Partidul lui Dodon vrea ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata în R. Moldova

Publicat:

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM, prorus, de stânga) condamnă ‘categoric’ intenţia fostului preşedinte român Traian Băsescu de a depune în parlamentul României o iniţiativă legislativă privind unirea cu Republica Moldova, se arată într-un comunicat difuzat miercuri la Chişinău şi citat de portalul Agora.md, potrivit agerpres.

Socialiştii susţin că acţiunile lui Traian Băsescu ar reprezenta un ‘act de agresiune’ împotriva independenţei Republicii Moldova, care încalcă grav Constituţia republicii şi principiile dreptului internaţional.

Citeşte şi: Un preot pedofil rus, condamnat la 14 ani de închisoare într-un lagăr din Siberia

‘Nu este prima dată când fostul preşedinte al României şi-a permis să facă declaraţii care ameninţă statalitatea Republicii Moldova. În acest sens, este îngrijorător faptul că nicio instituţie de stat a Republicii Moldova, cu excepţia preşedinţiei Republicii Moldova, nu a emis o declaraţie oficială în această privinţă’, se arată în comunicatul PSRM.

‘Solicităm ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova. Cerem, de asemenea, interzicerea activităţilor tuturor partidelor şi mişcărilor unioniste pe teritoriul ţării noastre’, cer socialiştii în textul menţionat.


Conform comunicatului, Partidul Socialiştilor îşi manifestă îngrijorarea în legătură cu activitatea forţelor unioniste ‘pe teritoriul Moldovei’.

Citeşte şi: Un fost agent CIA a fost arestat pentru păstrarea de documente ULTRAsecrete

La finalul documentului, partidul preşedintelui Igor Dodon susţine că această luare de poziţie nu este îndreptată împotriva României şi a poporului său.

‘Vrem să vedem ţara vecină ca stat prietenos. Cu toate acestea, respingerea persistentă şi îndelungată a semnării Tratatului politic de bază cu Republica Moldova provoacă nedumerire, ceea ce demonstrează refuzul Bucureştiului de a recunoaşte graniţa de stat de-a lungul râului Prut şi provoacă o suspiciune logică privind prezenţa planurilor agresive de expansiune împotriva Republicii Moldova de către conducerea României’, se mai arată în comunicatul PSRM.

Într-un mesaj separat, deputatul socialist Vlad Bătrâncea, care a rupt harta României în plenul parlamentului de la Chişinău în 2015, a acuzat România de imperialism şi a proferat ameninţări la adresa lui Traian Băsescu, conform Deschide.md.

După alegerile legislative din toamnă, Republica Moldova ‘va scăpa’ de unionişti, scrie el într-o postare pe pagina sa de Facebook, în care susţine că, în anul Centenarului, ‘îşi vor da arama pe faţă toţi agenţii unionismului (în Republica Moldova), toţi trădătorii de neam şi ţară’.

‘După ce isteria Unirii va trece, le vom spune: “Ruşine vouă, trădătorilor!”. Iar alegerile parlamentare din toamnă ne vor ajuta să scăpăm de mulţi dintre unioniştii de pe dreapta sau de la guvernare’, a mai spus el.

Citeşte şi: Un meteorit a căzut lângă Detroit şi a provocat un cutremur – VIDEO

‘Cât priveşte acţiunile ex-preşedintelui român Traian Băsescu, ele ne servesc ca o dovadă a intenţiilor imperialiste reale ale Bucureştiului – să obţină dispariţia statului moldovenesc şi să anexeze teritoriul nostru la România’, a mai scris Bătrâncea în mesajul său.

În acest context, deputatul socialist îl ameninţă pe Traian Băsescu, subliniind că, dacă îl va întâlni în parlamentul de la Chişinău cu mesaje unioniste, ‘o să-l scoată de acolo pe sus, în cămaşă de forţă şi în ciupici albi’.

Partidului Socialiştilor al preşedintelui Igor Dodon este cotat cu cele mai mari şanse la alegerile legislative din toamnă, conform sondajelor efectuate la sfârşitul anului trecut. Conform unui sondaj efectuat în octombrie, la comanda IDIS ‘Viitorul’, ar avea şanse să intre în parlament şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, proeuropean), al Maiei Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.