StiripesurseDiasporaPatru amatori de canyoning au murit în Corsica

Patru amatori de canyoning au murit în Corsica

Publicat:

Patru excursionişti, printre care un copil, au murit şi un altul era încă dat dispărut miercuri seară după ce au fost luaţi de o viitură provocată de furtuni violente într-un canion din sudul insulei Corsica, relatează AFP, potrivit agerpres.

Turiştii făceau “canyoning” – sport care constă în coborârea unui curs de apă la picior, înot sau cu coarda traversând cascade, ravine şi defileuri înguste – în canionul Zoicu.

Citeşte şi: Thailanda cere Londrei extrădarea fostului premier Yingluck Shinawatra

Acest canion este considerat unul dintre cele mai frumoase de pe insula mediteraneeană pentru peisajele sale şi pentru culoarea de smarald a iazurilor sale. Însă furtunile violente care au avut loc în ultimele zile au dus la creşterea nivelului cursului de apă cu acelaşi nume.

Patru persoane, printre care un tată şi fiul lui, şi-au pierdut viaţa în urma viiturii, în timp ce un al cincilea excursionist este încă dat dispărut, a relatat pentru AFP procurorul din oraşul Ajaccio, Eric Bouillard.


Două persoane care făceau parte din acelaşi grup de turişti au reuşit să scape tefere, dar s-au declarat “foarte şocate” de viitură, potrivit magistratului. Printre ele se află şi mama copilului mort.

O a opta persoană, care nu făcea parte din grupul de şapte, a fost şi ea luată de viitură dar a putut fi salvată, a adăugat secretarul general al prefecturii, Jean-Philippe Legueult, potrivit căruia toate victimele sunt turişti francezi.

Un important dispozitiv de salvare a fost desfăşurat la faţa locului, format din şase scafandri şi trei elicoptere.

Citeşte şi: Parlamentul francez adoptă un proiect de lege împotriva violenţelor sexuale şi sexiste

Căutările au fost întrerupte la căderea nopţii şi vor fi reluate joi la ora locală 07.00 (05.00 GMT).

Acest accident de canyoning este unul dintre cele mai grave în Franţa din 1990, potrivit unui bilanţ al AFP.

În Europa, un accident de canyoning s-a soldat cu 21 de morţi în iulie 1999 la Interlaken, în Elveţia. Victimele, printre care 14 australieni, au fost prinse în capcană de o creştere bruscă a nivelului apei în defileul Saxet-Bach, după o furtună violentă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.