StiripesurseDiasporaPentru Putin, grupul Wagner nu serveşte interesele Rusiei

Pentru Putin, grupul Wagner nu serveşte interesele Rusiei

Publicat:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că societatea rusă de securitate privată Wagner, a cărei prezenţă a fost remarcată în special în Africa şi îngrijorează Franţa, nu serveşte interesele statului rus, notează AFP, potrivit agerpres.

Membrii săi “nu reflectă interesele statului rus. Şi nu se află undeva în numele statului rus. Este o companie privată şi de interese private”, a declarat Vladimir Putin, chestionat, în cursul unui forum la Soci (sud-vest), în legătură cu prezenţa paramilitarilor din Wagner în Mali.

Citește și : Facebook începe SĂ PLĂTEASCĂ o parte din presa franceză

Potrivit liderului de la Kremlin, dacă interesele companiilor private de securitate ca Wagner “încep să intre în conflict cu interesele statului rus”, atunci Moscova va trebui “să reacţioneze”.

Grupul Wagner, cu care autorităţile ruse neagă orice legătură, furnizează servicii de întreţinere a echipamentelor militare şi de instruire, dar este acuzat, în special de Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde acesta nu doreşte să apară oficial.


Compania ar fi condusă de un om de afaceri foarte bogat apropiat Kremlinului, Evgheni Prigojin.

Wagner nu are nicio existenţă legală în Rusia, unde companiile militare private sunt interzise prin lege.

Citește și : Sea-Watch 3 are la bord sute de migranţi şi aşteaptă să fie primită de un port european

Mercenarii ruşi din grupul Wagner sunt prezenţi în mai multe ţări din Africa, în special în Republica Centrafricană, dar şi în Libia şi Siria.

Martori, ONG-uri şi experţi ai Naţiunilor Unite au acuzat aceşti mercenari că au comis atrocităţi în ţările unde se află, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.