StiripesurseExternePolonia atinge un nou record al contaminărilor cu coronavirus

Polonia atinge un nou record al contaminărilor cu coronavirus

Publicat:

Polonia a raportat joi un număr record de infecţii cu noul coronavirus, pentru a cincea oară în ultima săptămână, conform Ministerului Sănătăţii de la Varşovia, care a anunţat noi restricţii la nivel local pentru a limita numărul de noi cazuri, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Noul record este de 726 noi cazuri de infecţii, fiind pentru prima oară când numărul zilnic al infectărilor a depăşit valoarea de 700. Acest anunţ a venit în contextul restricţiilor ce vor fi reintroduse în 19 regiuni administrative puternic afectate de pandemie.

Citeşte şi: Furtuna tropicală Isaias a ajuns în Canada, după ce a ucis şase oameni în SUA

Printre aceste restricţii, ce vor intra în vigoare începând de sâmbătă, se numără purtarea obligatorie a măştilor şi folosirea doar a jumătate din locurile din mijloacele de transport în comun, a anunţat ministrul adjunct al sănătăţii, Janusz Cieszynski, într-o conferinţă de presă.

“Vom limita şi numărul de persoane care vor putea să participe la nunţi, înmormântări şi la alte evenimente”, a mai susţinut el.


Regiunea Silezia, din sud, a înregistrat cel mai mare număr de noi infectări – 137. În această regiune a fost depistat un focar în rândul minerilor, iar răspândirea rapidă a infecţiilor a dus la o reducere temporară a producţiei de cărbune în luna iunie.

În zilele următoare, numărul de noi cazuri ar putea oscila între 500 şi 700, în contextul în care testările continuă în mod intensiv în zonele cele mai afectate, a precizat şi ministrul polonez al sănătăţii, Lukasz Szumowski, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, conform DPA.

Citeşte şi: Echipa lui Trump vrea o dezbatere suplimentară cu Joe Biden

În prezent nu există motive pentru a reintroduce măsura izolării în carantină pentru persoanele care sosesc în Polonia din străinătate, a declarat joi un purtător de cuvânt al guvernului, Piotr Mueller, citat de agenţia PAP.

Polonia a raportat în total 49.515 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi 1.774 de decese, la o populaţie de aproximativ 38 de milioane de locuitori, de la începutul pandemiei şi până în prezent, conform Ministerului Sănătăţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

CE solicită statelor eliminarea controalelor la frontierele interne în spațiul Schengen

Comisia Europeană a emis marți avize privind reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne de către Austria, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.