StiripesurseDiasporaPopulaţia Franţei a crescut, în pofida mortalităţii ridicate şi natalităţii scăzute

Populaţia Franţei a crescut, în pofida mortalităţii ridicate şi natalităţii scăzute

Publicat:

Franţa avea peste 68 de milioane de locuitori la 1 ianuarie 2023, o creştere de 0,3% pe parcursul unui an, limitată de o scădere a natalităţii şi un nivel ridicat al mortalităţii, a indicat marţi Institutul Naţional de Statistică (INSEE) de la Paris, citat de AFP, potrivit agerpres.   

În 2022, au fost 723.000 de naşteri în Franţa (cu 19.000 mai puţine decât în 2021), cel mai mic număr dintr-un an începând din 1946. În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 667.000 de decese (cu 5.000 mai multe decât în 2021), un nivel ridicat din cauza îmbătrânirii populaţiei, a consecinţelor pandemiei şi valurilor de căldură.

Citește și : Biden vizitează joi California lovită de furtuni

Sporul natural al populaţiei franceze, adică diferenţa dintre numărul de naşteri şi decese, a rămas astfel pozitiv (+56.000 de persoane), dar acesta este “cel mai scăzut nivel de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial”, precizează INSEE în cadrul raportului său demografic anual.

Creşterea populaţiei franceze a fost determinată şi de migraţia netă (+161.000 de persoane), adică diferenţa dintre numărul de persoane care intră pe şi părăsesc teritoriul ţării.


În detaliu, scăderea naşterilor se explică în principal prin scăderea fertilităţii. Rata fertilităţii a fost de 1,80 copii pe femeie anul trecut, în scădere de la 1,84 în 2021. Această rată a scăzut în fiecare an între 2015 şi 2020, după ce a oscilat în jurul a doi copii pe femeie între 2006 şi 2014.

Cu toate acestea, Franţa a rămas în 2020 (cea mai recentă comparaţie posibilă) cea mai fertilă ţară din Uniunea Europeană (1,82 copii pe femeie), înaintea României (1,80).

În ceea ce priveşte numărul deceselor din Franţa, în 2022, acesta este uşor mai mic decât cel din 2020 (-0,3%), un an marcat de epidemia de Covid-19, şi semnificativ mai mare decât cel din 2019 (+8,8%).

Citește și : Populaţia Chinei a scăzut pentru prima dată după 60 de ani

În ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, aceasta a fost de 85,2 ani pentru femei şi 79,3 ani pentru bărbaţi, niveluri apropiate de cele din 2021 şi cu 0,4 ani mai scăzute decât cele din 2019, înainte de pandemie, a mai consemnat AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.