Povestea de azi este despre acele stele care încununează o experiență de fine dining, o experiență gastronomică totală, de la ambianță, servire și meniu și pentru care restaurante din toată lumea își pun la bătaie toate resursele: stelele Michelin.
Era începutul secolului 20 când frații André și Édouard Michelin puneau bazele companiei omonime de anvelope și începeau să redefinească industria. Pe atunci, pe străzile din toată Franța circulau mai puțin de 3000 de mașini. Pentru a impulsiona vânzările de automobile (și de anvelope Michelin), cei doi frați au întocmit în anul 1900 primul Ghid Michelin („oferit gratuit șoferilor”).
Tipărit în 35.000 de exemplare, micul ghid cu coperți de culoare roșie a inclus hărți și informații despre cum trebuie reparată o pană în mijlocul drumului, lista cu benzinării din Franța și alte sfaturi utile selectului club al șoferilor de automobile.
După ce, timp de două decenii, aceste informații au fost oferite gratuit, un nou ghid Michelin a fost lansat în 1920 și comercializat cu șapte franci. Tot atunci a fost introdusă pentru prima dată și o listă cu hoteluri din Paris, cu restaurante ordonate pe categorii specifice, unde șoferii putea opri pentru a consulta meniul, de-a lungul celor mai populare rute din Franța.
Crescând în popularitate secțiunea dedicată restaurantelor, frații Michelin au decis să angajeze „inspectori de restaurante” (niște meseni misterioși, cum li se spunea la acea vreme), pentru a vizita și a revizui restaurantele în cel mai anonim și obiectiv mod cu putință.
Primele evaluări recompensate cu stele Michelin au început încă din 1926, restaurantele de pe teritoriul Franței primind o singură stea dacă erau considerate „un loc deosebit de fine dining”. În 1931, sistemul de clasificare a fost ajustat și au fost adăugate calificativele de două și trei stele, dezvoltându-se așa cum îl știm astăzi.
