StiripesurseDiasporaPreședintele Germaniei,mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, își regretă...

Președintele Germaniei,mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, își regretă poziția

Publicat:

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, mult timp susținător al apropierii Occidentului de Rusia, și-a exprimat regretul pentru poziția sa anterioară, spunând că sprijinul acordat ani de zile gazoductului Nord Stream 2 a fost o greșeală clară, informează mediafax.

Steinmeier, fost ministru de externe sub cancelarul Angela Merkel, a declarat că invazia Rusiei în Ucraina a însemnat că el și alții trebuie să recunoască în mod onest ce au greșit.

Citește și : Peste 200 de persoane au fost arestate în Rusia în timpul protestelor împotriva războiului

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a spus el, potrivit Reuters.

“Am eșuat în a construi o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier. “Nu am crezut că Vladimir Putin va îmbrățișa ruina economică, politică și morală completă a țării sale de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el.


“În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”.

Citește și : Minele din Marea Neagră reprezintă un ‘risc serios’ pentru activitatea maritimă (Ministerul britanic al Apărării)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.