StiripesurseDiasporaPreşedintele Parlamentului spaniol, testat pozitiv la COVID-19

Preşedintele Parlamentului spaniol, testat pozitiv la COVID-19

Publicat:

Preşedintele Parlamentului spaniol, Meritxell Batet, a fost testat luni pozitiv la COVID-19, în timp ce rata de contaminare din Spania continuă să crească, informează dpa, potrivit agerpres

Politicianul în vârstă de 48 de ani a intrat în carantină la domiciliul său din Madrid, a anunţa televiziunea RTVE, citând surse din cadrul Camerei Deputaţilor.

Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

Potrivit acestor surse, Meritxell Batet nu va prezida nici măcar de acasă şedinţele parlamentare ce vor fi reluate marţi după mini-vacanţa de Crăciun.

În pofida ratei de vaccinare ridicate, de circa 80%, incidenţa pe şapte zile la 100.000 de locuitori este în prezent în Spania de 563, mult mai mare decât în Germania, de exemplu, unde această incidenţă este în prezent de 222.7.


Rata de incidenţă pe şapte zile din Spania înregistrase cel mai scăzut nivel, de 18, la mijlocul lui octombrie.

Citește și :Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

În timpul unei vizite întreprinse luni în insula La Palma, premierul spaniol Pedro Sanchez a atenţionat că precauţia este în continuare necesară, dar că situaţia din spitale se menţine sub control.

“În următoarele zile vom vedea un număr foarte ridicat de contaminări, însă nu şi al spitalizărilor”, a explicat Sanchez, menţionând rata ridicată de vaccinare din Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.