StiripesurseExternePunctul de trecere de la Kerem Shalom a fost redeschis

Punctul de trecere de la Kerem Shalom a fost redeschis

Publicat:

Punctul de trecere de la Kerem Shalom, între Israel şi Fâşia Gaza, a fost redeschis după o serie de lovituri israeliene asupra teritoriului palestinian, a anunţat luni un responsabil al securităţii israeliene, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Kerem Shalom a fost redeschis “în plină conformitate cu acordul” de încetare a focului în vigoare după 10 octombrie, a declarat acest responsabil.

Citeşte şi: Jaf la Muzeul Luvru: Ce bijuterii au furat hoţii? – Stiripesurse.md

Duminică, Israelul a anunţat că suspendă intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza “până la noi ordine”, acuzând Hamas că a încălcat armistiţiul, ceea ce mişcarea islamistă a negat.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.219 de oameni, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale. În acea zi, 251 de persoane au fost răpite de Hamas şi aliaţii săi. De atunci, peste 67.000 palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza în campania de represalii israeliene, conform cifrelor Ministerului Sănătăţii din guvernul Hamas, considerate de încredere de ONU.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.