StiripesurseDiaspora'Rambo din Pădurea Neagră', condamnat la 3 ani de închisoare

‘Rambo din Pădurea Neagră’, condamnat la 3 ani de închisoare

Publicat:

Un bărbat supranumit ‘Rambo din Pădurea Neagră’ a fost condamnat vineri de un tribunal din Offenburg, landul german Baden-Wurttemberg, la 3 ani de închisoare pentru că a furat armele unor poliţişti, după care s-a ascuns în pădure timp de aproape o săptămână până când s-a reuşit capturarea lui, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.  

Yves Rausch, un german de 32 de ani, a fost găsit vinovat de posesie ilegală de arme, opunere de rezistenţă la arestare, vătămări corporale grave şi luare de ostatici.

Citește și : Von der Leyen mulțumește României pentru ajutorul acordat Republicii Moldova

Parchetul ceruse o pedeapsă de 3 ani şi 9 luni de detenţie.

Bărbatul a fost arestat la mijlocul lunii iulie, într-o pădure nu departe de graniţa cu Franţa, după o urmărire care a ţinut cu sufletul la gură opinia publică din Germania.


În cele şase zile cât a durat urmărirea în Pădurea Neagră, au fost mobilizaţi circa 2.500 de poliţişti, dotaţi cu camere de termoviziune şi ajutaţi de câini şi de elicoptere.

Bărbatul fugise în pădure după ce ameninţase cu un pistol patru poliţişti şi reuşise să-i dezarmeze.

În cursul arestării sale, Rausch, care avea asupra sa mai multe arme, a fost rănit uşor.

La deschiderea procesului luna trecută, avocatul a citit o declaraţie în care clientul său recunoştea că fugise cu armele poliţiştilor, dar insista că nu dorise să facă niciun rău şi că, pur şi simplu, se temea să fie arestat. ‘Sunt o persoană care iubeşte libertatea’, explica el.

Avocatul a contestat acuzaţia de luare de ostatici şi a cerut o pedeapsă de 18 luni cu suspendare.

Citește și : Premierul Spaniei condamnă protestele violente generate de arestarea unui rapper catalan

Inculpatul avea însă un îndelungat trecut judiciar, în care fusese deja condamnat pentru port ilegal de arme, furturi şi atacuri cu vătămare. În 2010 primise o pedeapsă cu închisoare după ce rănise grav cu arbaleta o prietenă. În 2019, într-o anchetă care viza posesie de explozivi, poliţia a descoperit materiale de pedofilie în laptopul său.

Fără domiciliu stabil din toamna lui 2019, Rausch se instalase în şopronul de la margine pădurii unde a fost prins în cele din urmă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.