StiripesurseExterneRegatul Unit vrea să testeze 25.000 de persoane zilnic

Regatul Unit vrea să testeze 25.000 de persoane zilnic

Publicat:

Marea Britanie şi-a propus să ajungă, până la jumătatea lunii aprilie, să testeze 25.000 de persoane pe zi pentru coronavirus, dublând practic numărul de teste zilnice pe care le face în prezent, conform declaraţiilor lui Robert Jenrick, ministrul pentru locuinţe, comunităţi şi guvernare locală, transmite miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Regatul Unit începe să testeze personalul medical, pe lângă pacienţii din spitale, însă criticii au avertizat că nu sunt luate măsuri pentru a se testa mai repede, cât mai multe persoane.

Citeşte şi: Trump: ‘Următoarele două săptămâni foarte, foarte dificile!’

Robert Jenrick a precizat că în cursul zilei de luni au fost testate 8.240 de persoane, iar peste 900 de lucrători medicali au fost testaţi în cursul weekendului trecut.

“Acum avem capacitatea de a testa 12.750 de persoane în fiecare zi. Conform sfaturilor medicilor, ne-am concentrat asupra persoanelor în stare critică”, a susţinut el.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în SUA

“Credem că în interval de câteva zile vom putea ajunge de la capacitatea actuală de 12.750 (de teste pe zi) la 15.000, o creştere semnificativă, însă tot insuficient de rapidă pe cât ne-am dori. Apoi, la jumătatea lui aprilie, ne aşteptăm să ajungem la 25.000 (de teste pe zi)”, a mai precizat oficialul britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.