StiripesurseExterneRepublicanii se distanțează de Trump pe patru fronturi. Unul e România

Republicanii se distanțează de Trump pe patru fronturi. Unul e România

Publicat:

Sunt tensiuni în partidul prezidențial de la Washington, unde tot mai mulți republicani își arată independența față de Casa Albă.

Deși republicanii rămân aliniați cu președintele Donald Trump în privința blocajului guvernamental, unii senatori ai partidului s-au poziționat public împotriva lui, pe patru subiecte cheie în această săptămână, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Potrivit publicației Axios, nu este vorba despre o revoltă deschisă, ci despre o delimitare tot mai clară a zonelor în care unii senatori sunt dispuși să-l contrazică pe Trump – de la tarifele comerciale la deciziile militare şi aici avem şi retragerea trupelor din România.

1. Tarifele comerciale

Republicanii din Senat s-au alăturat democraților de trei ori săptămâna aceasta pentru a vota abrogarea unor tarife impuse de administrația Trump – asupra Braziliei, Canadei și la nivel global.


Printre cei care au votat alături de Opoziție s-au numărat Lisa Murkowski (Alaska), Susan Collins (Maine), Rand Paul (Kentucky), Mitch McConnell (Kentucky) și Thom Tillis (Carolina de Nord). Aceștia au transmis, prin votul lor, un mesaj clar: politica tarifelor agresive nu este împărtășită de toți republicanii.

2. Trupele din România

Președintele a stârnit nemulțumire și prin decizia de a reduce efectivele militare americane din România, o mișcare interpretată ca un semnal de slăbiciune față de Rusia.

„Ne opunem categoric acestei decizii”, au declarat senatorul Roger Wicker (Mississippi) și congresmanul Mike Rogers (Alabama), președinții Comisiilor de Apărare din Senat și Camera Reprezentanților.

Ei au adăugat că decizia „trimite un semnal greşit Rusiei” și au criticat faptul că Congresul nu a fost consultat în prealabil.

Și liderul republican Mitch McConnell, care conduce Subcomisia pentru Apărare din Senat, s-a alăturat criticilor: „Retragerea din Europa nu contribuie la descurajarea în Indo‑Pacific, pentru că Rusia și China colaborează pentru a ne submina.”

3. Venezuela

Unii senatori republicani și-au exprimat îngrijorarea față de decizia Casei Albe de a exclude democrații dintr-un briefing privind atacurile asupra unor nave suspectate de trafic de droguri, desfășurate în largul coastelor Venezuelei.

„Democrații trebuie să fie informați”, a declarat senatorul Lindsey Graham (Carolina de Sud), adăugând că „este foarte important ca toată lumea să fie pusă la curent”. Senatorul Mike Rounds (Dakota de Sud) a ridicat, de asemenea, problema în discuțiile cu administrația Trump, afirmând că a fost nemulţumit să afle că democrații nu au fost incluși în ședință.

4. Importurile de carne de vită

Într-un prânz cu ușile închise, marți, vicepreședintele JD Vance s-a confruntat cu o ploaie de critici după ce Trump a anunțat decizia de a permite importurile de carne de vită din Argentina.

Decizia a stârnit nemulțumiri puternice în rândul senatorilor republicani care reprezintă state cu mari crescătorii de vite, mulți dintre aceștia având deja fermieri afectați de războiul comercial cu China.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Surse din Senat au relatat că discuția a fost atât de lungă încât Vance a glumit: „Mai are cineva ceva de spus care să nu fie despre vită?”

De ce contează

Aceste episoade arată o schimbare subtilă, dar semnificativă, în interiorul Partidului Republican. Chiar dacă sprijinul pentru Trump rămâne majoritar, unii dintre cei mai influenți senatori dau semne că nu mai acceptă automat orice decizie a Casei Albe.

În timp ce președintele continuă să impună direcția partidului, Senatul republican pare să își revendice tot mai clar vocea proprie – un echilibru delicat între loialitate politică și autonomie instituțională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experții în energie avertizează că aprovizionarea cu petrol și gaze va fi reluată lent după acordul cu Iranul

Prețurile ridicate la petrol și gaze, precum și problemele legate de aprovizionarea cu energie nu se vor rezolva peste noapte, în ciuda acordului de...

Bulgaria se plânge de scăderea numărului de turiști români și germani: ‘Stațiunile noastre sunt pregătite, sunt curate și așteaptă turiști, dar nu există niciun...

Sectorul turistic din Bulgaria dă semnale contradictorii în acest sezon, oficialii avertizând că pregătirea infrastructurii nu se traduce în creșterea numărului de vizitatori, potrivit...

Efectele restricțiilor impuse copiilor pe rețelele sociale. Unde au fost blocate platformele și unde ‘a eșuat’ interdicția

Mai multe țări au interzis reţelele sociale pentru copiii sub 16 ani, blocându-le accesul la platforme precum TikTok, YouTube, Instagram şi Facebook. Dar, în...

Frankfurt este singurul aeroport din Europa inclus în topul celor mai frumoase aeroporturi din lume în 2026, potrivit Prix Versailles

Lista celor mai frumoase aeroporturi din lume pentru 2026 a fost publicată de Prix Versailles, iar dintre cele șapte terminale selectate, doar unul este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.