StiripesurseȘtirile zileiRex Tillerson şi Serghei Lavrov doresc continuarea eforturilor diplomatice privind programul...

Rex Tillerson şi Serghei Lavrov doresc continuarea eforturilor diplomatice privind programul nuclear nord-coreean

Publicat:

Secretarul de stat american Rex Tillerson şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov au convenit să continue eforturile diplomatice privind programul nuclear nord-coreean, subliniind că nici Washingtonul, nici Moscova nu acceptă Phenianul ca putere nucleară, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, relatează Reuters.

Cei doi lideri, care au avut marţi o convorbire telefonică, au discutat de asemenea aspecte legate de intensificarea violenţelor în estul Ucrainei, Tillerson cerând Rusiei să ‘scadă nivelul de violenţă’, a subliniat purtătoarea de cuvânt Heather Nauert. Ei au discutat de asemenea criza din Siria, a adăugat ea, conform agerpres .

În timp ce reprezentanţi ai Departamentului de Stat american susţin că sunt în căutarea unei soluţii diplomatice, preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Phenianul trebuie să renunţe la armele sale nucleare înainte ca orice fel de negocieri să poată începe.

Citește și : EXPLOZIE într-un supermarket din Sankt Petersburg. Cel puţin patru persoane au fost rănite

Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate vinerea trecută în favoarea impunerii de noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, ca răspuns la testul său recent cu rachetă balistică intercontinentală, sancţiuni pe care Phenianul le-a calificat drept un “act de război” ce echivalează cu o blocadă economică totală.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prezidențialele din 2027 din Franța: Când ‘planurile B’ îi încurcă pe candidații oficiali

În toate taberele politice, cu excepția RN și LFI, candidaturile oficiale sunt contestate. Slăbirea partidelor constituie unul dintre motivele acestei inflații de candidaturi la...

România păstrează 4,7 miliarde de euro din PNRR pentru autostrăzi și căi ferate

România va păstra finanțarea de 4,7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru proiectele de autostrăzi și căi ferate, a...

Orașele mici din Polonia sunt în declin: Ar putea fi revitalizate?

Orașele poloneze mici se golesc, dar în loc să se încerce o inversare o tendinței demografice probabil ireversibilă, ar putea să fie transformată într-un...

Canicula pune la încercare rețelele electrice din Europa. Țările cu cel mai mare risc de blackout

Europa traversează al treilea val major de căldură din acest an, iar temperaturile extreme nu afectează doar sănătatea populației și transporturile. Pe măsură ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.