StiripesurseExterneRusia are probleme cu colectarea banilor pentru vânzările de petrol

Rusia are probleme cu colectarea banilor pentru vânzările de petrol

Publicat:

Rusia are probleme cu colectarea banilor pentru vânzările de petrol

Companiile petroliere din Rusia se confruntă cu întârzieri la plată de câteva luni, pentru ţiţeiul şi carburanţii livraţi, deoarece băncile din China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite au devenit mai preocupate de sancţiunile americane, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Întârzierile la plată reduc veniturile Kremlinului şi le face mai puţin predictibile, ceea ce permite Washingtonului să îşi atingă obiectivele regimului său de sancţiuni: să perturbe banii la dispoziţia Kremlinului şi să pedepsească Rusia pentru războiul din Ucraina, fără a întrerupe fluxurile energetice mondiale, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Cum a ajuns Rusia în vizorul ISIS

Potrivit surselor citate de Reuters, în ultimele săptămâni mai multe bănci din China, Emiratele Arabe Unite şi Turcia au devenit mai atente când vine vorba de respectarea sancţiunilor, ceea ce conduce la întârzieri şi chiar la refuzul transferului de bani către Moscova. Băncile au început să le ceară clienţilor să le furnizeze garanţii scrise că nicio persoană sau entitate de pe lista SDN (Special Designated Nationals) a SUA nu este implicată într-o tranzacţie sau este beneficiarul unei plăţi.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că există probleme cu plăţile atunci când a fost întrebat despre ştirile că băncile din China au încetinit plăţile.”Desigur, presiunea fără precedent din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene asupra Republicii Populare Chineze continuă. Acest lucru, desigur, creează anumite probleme, dar nu poate deveni un obstacol în calea dezvoltării în continuare a relaţiilor noastre comerciale şi economice (cu China)”, a spus Peskov la o conferinţă de presă.


Occidentul a impus mai multe valuri de sancţiuni Rusiei după ce aceasta a invadat Ucraina în februarie , dar tranzacţionarea petrolului rusesc nu este ilegală atâta timp cât acesta este vândut sub un plafon de preţ impus de Occident, de 60 de dolari pe baril.
Exporturile de petrol rusesc şi plăţile pentru acesta au fost întrerupte în primele luni ale războiului, dar ulterior s-au normalizat, deoarece Moscova a redirecţionat fluxurile către Asia şi Africa, departe de Europa.

“Problemele au revenit din decembrie, după ce băncile şi companiile au realizat că ameninţarea sancţiunilor secundare ale SUA este reală”, a declarat o sursă citată de Reuters. Sursa se referea la o decizie a Trezoreriei SUA, publicată pe 22 decembrie 2023, care avertiza că ar putea aplica sancţiuni pentru eludarea plafonului de preţ rusesc băncilor străine şi le cerea acestora să sporească gradul de conformare.

În urma ordinului Trezoreriei americane, băncile din China, Emiratele Arabe Unite şi din Turcia care lucrează cu Rusia au intensificat controalele, au început să ceară documente suplimentare şi au instruit mai mult personal pentru a se asigura că tranzacţiile sunt conforme cu plafonul de preţ, au declarat sursele citate de Reuters.

Citește și : Cine este oligarhul care deține mall-ul în care a avut loc atacul terorist din Moscova

“Acest lucru a însemnat întârzieri în procesarea plăţilor către Rusia”, a declarat una dintre surse.

O sursă a declarat că o plată a fost întârziată cu două luni, în timp ce o alta a spus că întârzierile s-au ridicat la două-trei săptămâni.

“A devenit dificil şi asta nu doar pentru tranzacţiile în dolari. Uneori este nevoie de săptămâni pentru ca o tranzacţie directă yuan-ruble să fie executată”, a declarat un trader.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

El Niño va aduce condiții meteorologice extreme. Cum vor fi afectați cei care călătoresc

Organizația Meteorologică Mondială a ONU avertizează acum că există o probabilitate de 80% ca fenomenul El Niño să se manifeste în această vară. Condițiile meteorologice...

Top 5 miliardari care dețin insule și orașe întregi

În lumea modernă, scara bogăției a atins noi niveluri: banii nu mai cumpără doar case de lux, ci țări și teritorii întregi. Exemplele variază...

Revoluția flamingilor din Albania

Protestele zilnice împotriva megaproiectelor de lux ale lui Jared Kushner și Ivankăi Trump din Laguna Narta și de pe insula Sazan durează de mai...

Păsările devin tot mai agresive cu oamenii. Cauza fenomenului. ‘Sunt tot mai zgomotoase, irascibile și morocănoase’

Cu toții suntem familiarizați cu ideea că pescărușii fură cartofii prăjiți în această perioadă a anului, dar, în ultima vreme, se pare că și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.