StiripesurseExterneScholz denunţă dorinţa lui Putin de a 'dicta' pacea în Ucraina

Scholz denunţă dorinţa lui Putin de a ‘dicta’ pacea în Ucraina

Publicat:

Scholz denunţă dorinţa lui Putin de a ‘dicta’ pacea în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a denunţat sâmbăta condiţiile impuse de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a negocia cu Ucraina, spunând că acestea echivalează cu “dictarea” păcii, relatează AFP.

“Ceea ce avem noi nevoie nu este o pace dictată, ci o pace justă şi echitabilă care să ţină cont de integritatea şi suveranitatea Ucrainei”, a declarat şeful guvernului german într-un interviu pentru canalul public ARD, în marja summitului G7 din Italia, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

“Ceea ce propune el, este ca în cele din urmă să înscrie un raid imperialist în texte”, a criticat cancelarul german care participă în acest week-end în Elveţia la o conferinţă internaţională privind pacea în Ucraina, la care vor fi prezenţi zeci de şefi de stat şi de guvern, însă fără prezenţa Rusiei.

Olaf Scholz a descris acest summit drept “un prim pas important”.


“Marile chestiuni nu vor fi încă rezolvate acolo. Dar se pun bazele astfel încât să se poată face progrese în marile probleme, poate la o altă conferinţă”, a adăugat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO, drept condiţii pentru o încetare a focului şi o pace negociată.

Scholz a declarat că oferta lui Putin înainte de summitul din Elveţia urmăreşte, de asemenea, să slăbească sprijinul opiniei publice pentru ajutorul acordat Ucrainei. “Este sigur că acest lucru se adresează politicii interne a diferitelor ţări”, a declarat el pentru ARD.

Vladimir Putin “ştie că sunt mulţi cetăţeni care doresc să existe o evoluţie paşnică şi, de aceea, vrea să şteargă şi să ascundă faptul că el este cel care a început un război brutal pe care îl continuă cu siguranţă”, a mai spus Scholz.

Pe de altă parte, cancelarul german şi-a confirmat rezervele cu privire la propunerea actuală privind noile sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, însă nu consideră că guvernul german este un obstacol în calea unui acord, notează dpa.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

“Nu, nu le blocăm (sancţiunile)”, a declarat el sâmbătă pentru postul de televiziune ZDF, în marja summitului G7.

“La fel ca în cazul tuturor celorlalte pachete de sancţiuni, lucrăm intens cu toţi ceilalţi şi dorim să ne asigurăm că acest lucru se face cât mai pragmatic posibil”, a mai spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: „Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara”

Interferențele Rusiei sunt constante și trebuie să depunem eforturi pentru a le contracara. Republica Moldova a colaborat îndeaproape cu Uniunea Europeană și suntem foarte...

Moldovean – găsit mort într-o mașină furată în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Parcursul european și consolidarea cooperării moldo-ucrainene pe agenda discuțiilor MAE

Secretarul de stat Carolina Perebinos a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru politică externă și cooperare interparlamentară a Radei Supreme a Ucrainei, condusă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.