StiripesurseDiasporaSecretarul de stat pentru migraţie Theo Francken din Belgia : "Influenţa...

Secretarul de stat pentru migraţie Theo Francken din Belgia : “Influenţa străină asupra islamului trebuie să se reducă, nu să crească.”

Publicat:

Secretarul de stat belgian pentru migraţie Theo Francken a declarat vineri că se opune prezenţei în Belgia a “imamilor importaţi”, în momentul în care diplomaţia belgiană începe discuţii sensibile cu Arabia Saudită despre legăturile acesteia din urmă cu Marea Moschee din Bruxelles, relatează agerpres .

“Influenţa străină asupra islamului (în Belgia) trebuie să se reducă, nu să crească. Nu mai pot lăsa să intre imami importaţi”, a scris pe Twitter Theo Francken, membru al Partidului Naţionalist Flamand (N-VA).Belgia

Citiți și : Suedia : Un cântec folosit pentru recrutarea de susţinători ai SI a fost difuzat pe un post de radio comercial în orașul Malmo

“Se distanţează ei de wahhabism? Aceasta este întrebarea”, a scris el într-un alt mesaj.

Francken a comentat astfel un articol apărut în presa arabă care afirma că “Arabia Saudită îşi oferă expertiza pentru formarea imamilor şi a predicatorilor din Belgia”.


Potrivit Arab News, Ibrahim Al-Zaid, consilier special în Ministerul saudit al Afacerilor Islamice, a făcut propunerea cu ocazia unei întâlniri, la începutul acestei săptămâni, cu o delegaţie belgiană condusă de Dirk Achten, secretarul general al Ministerului de Externe belgian.

La solicitarea AFP, ministerul a confirmat această deplasare şi a lăsat să se înţeleagă că oferta saudită a fost respinsă.

“Nu intenţionăm să aprofundăm propunerea Arabiei Saudite de a participa la formarea imamilor din Belgia”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

În ceea ce priveşte motivul vizitei oficiale, a fost vorba despre începerea discuţiilor “cu privire la influenţa Arabiei Saudite în organizarea şi finanţarea religiei musulmane în Belgia”.

Această chestiune a fost discutată mult timp de comisia parlamentară de anchetă privind atacurile jihadiste din 22 martie 2016 de la Bruxelles, soldate cu 32 de morţi, care şi-a făcut publice recomandările recent. Ea i-a sugerat guvernului belgian să rupă convenţia care a încredinţat Arabiei Saudite gestionarea Marii Moschei din Belgia în urmă cu 50 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.