StiripesurseDiasporaŞeful BfV-ului german avertizează cu privire la pericolul extremist

Şeful BfV-ului german avertizează cu privire la pericolul extremist

Publicat:

Germania se confruntă cu un pericol în creştere din partea extremiştilor politici şi criminalilor, printre alte ameninţări, au atenţionat şefii serviciilor de informaţii ale acestei ţări, informează miercuri dpa, potrivit agerpres.

“Nivelul de ameninţare la adresa Germaniei din partea terorismului, extremismului şi spionajului, mai ales a atacurilor cibernetice, se află încă la un nivel foarte ridicat şi în creştere”, a declarat miercuri preşedintele Oficiului pentru Apărarea Constituţiei (BfV), Thomas Haldenwang, în timpul unei audieri în faţa unei comisii din Bundestag, la Berlin.

Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

“Pe viitor, de asemenea, vor exista subiecte polarizante pe care extremiştii le vor exploata pentru a-şi promova poziţiile antidemocratice în rândul clasei de mijloc a societăţii noastre”, a spus el.

Preşedintele Serviciului de Informaţii Externe al Germaniei (BND), a subliniat la rândul său că situaţia la nivel global s-ar putea schimba foarte repede şi că Germania trebuie să fie capabilă să reacţioneze rapid la aceste schimbări.


“Nu mă gândesc doar la Afganistan”, a declarat Bruno Kahl în faţa parlamentarilor, subliniind ameninţările pe care le creează cursa înarmării din noile tehnologii.

BND a devenit ţinta unor critici pentru că, la fel ca alte servicii de informaţii externe, nu a anticipat avansarea rapidă a mişcării islamiste talibane în Afganistan.

Preşedintele Agenţiei de Contrainformaţii Militare a Germaniei (MAD), Martina Rosenberg, a atenţionat că există îngrijorări în creştere cu privire la ameninţările pe care le constituie extremismul de extremă dreapta în rândul forţelor armate ale Germaniei. “Societatea se schimbă şi se radicalizează, iar aceasta are de asemenea o influenţă asupra personalului din armată”, a spus ea.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

Potrivit MAD, numărul de persoane suspectate de extremism de extremă dreapta din rândul militarilor germani a crescut de la 363 la 477 între 2019 şi 2020.

Corpul de control format din 9 membri se reuneşte în mod normal în secret şi monitorizează activitatea serviciilor de informaţii. Doar o dată pe an membrii îi chestionează public pe şefii celor trei servicii de informaţii ale Germaniei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.