StiripesurseȘtirile zileiUn nou seism, ce a avut magnitudinea de 6,1, s-a produs...

Un nou seism, ce a avut magnitudinea de 6,1, s-a produs în Mexic (Institutul seismologic)

Publicat:

Un nou seism, ce a avut magnitudinea de 6,1, s-a produs sâmbătă în sudul Mexicului şi a fost resimţit în capitala Ciudad de Mexico, la doar patru zile după cutremurul de pământ cu magnitudinea de 7,1 care a făcut aproape 300 de morţi în această ţară, a anunţat Institutul seismologic mexican, citat de AFP. 

Epicentrul noului seism, care s-a produs la ora 12.53 GMT, a fost localizat în statul Oaxaca din sudul Mexicului, a precizat institutul, care estimase intiţial că acest cutremur a avut magnitudinea de 6,4.

Noul seism, al cărui epicentru a fost mai îndepărtat faţă de capitală în comparaţie cu cel al cutremurului din 19 septembrie, a fost resimţit în Ciudad de Mexico, însă Protecţia Civilă a anunţat că nu au fost raportate deocamdată pagube materiale.

Luis Felipe Puente, directorul naţional al Protecţiei Civile, a publicat un mesaj pe Twitter: “Pentru moment, nicio pagubă nu a fost raportată. Ne vom continua activitatea de supraveghere”.

În capitala Ciudad de Mexico, operaţiunile de căutare a eventualilor supravieţuitori, efectuate într-un ritm susţinut în ultimele patru zile, au fost întrerupte în momentul activării alertei de cutremur, care i-a scos pe mulţi rezidenţi din casele lor. Unii dintre ei, încă traumatizaţi după cutremurul de marţi, nu şi-au ascuns sentimentele de teamă şi îngrijorare.


“Dumnezeule, ai milă!”, a striga Teresa Martinez, o femeie în vârstă de 74 de ani în timp ce alerga pe stradă.

“De această dată, nu am simţit pământul mişcându-se. Poate că am început să ne obişnuim după ultimul seism”, a declarat, puţin mai calm, Pablo Martinez, care şi-a părăsit locuinţa foarte repede, purtând-o în braţe pe fiica lui în vârstă de şase ani.

Alerta a fost ridicată în Ciudad de Mexico după aproximativ o oră de la producerea seismului.

Cel mai recent bilanţ al cutremurului de marţi a ajuns la 298 de victime, din care 160 în Ciudad de Mexico, 73 în statul Morelos şi 45 în Puebla. Acel seism s-a produs la exact 32 de ani după un cutremur care a devastat Mexicul în 1985 şi a făcut peste 10.000 de morţi. Potrivit anumitor estimări, bilanţul real ar fi fost de aproape 30.000 de persoane decedate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.