StiripesurseExterneSenatul Franţei aprobă în miez de noapte paşaportul de vaccinare

Senatul Franţei aprobă în miez de noapte paşaportul de vaccinare

Publicat:

Senatul Franţei a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters, potrivit agerpres.

Măsurile au fost propuse de guvern pentru a combate valul al cincilea al epidemiei, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron la adresa nevaccinaţilor.

Citeşte şi: Cine sunt cei 22 de membri ai consiliului farmaceutic care conduc și organizații nonprofit din domeniul sănătății? – Black News

Senatul a aprobat noile restricţii şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă.

Legislaţia fusese deja aprobată de Adunarea Naţională în cursul acestei luni.


Senatorii au dat undă verde prevederilor ce impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.

Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

Pe viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor fi eligibili pentru un paşaport de vaccinare, ce permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente.

Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de 18 ani şi peste.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare.

Cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.

Senatul a respins însă introducerea de sancţiuni mai aspre şi regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în responsabilitatea poliţiei.

Citeşte şi: Majoritatea americanilor se teme de prăbuşirea democraţiei lor – Black News

Numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum dominantă.

Miercuri au fost raportate aproape 361.719 de cazuri noi şi 246 de decese în spitale.

Profesorii francezi vor participa joi la un protest în masă faţă de ceea ce ei acuză a fi un eşec al guvernului de a adopta o politică antiepidemică coerentă în şcoli. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.