StiripesurseDiasporaSindicatele germane avertizează asupra pericolului de sclavie modernă

Sindicatele germane avertizează asupra pericolului de sclavie modernă

Publicat:

Germania poate fi văzută ca o forţă economică a Europei, dar sindicatele au avertizat că unii locuitori ai ţării sunt ameninţaţi de riscul în creştere al sclaviei moderne, relatează luni dpa, potrivit agerpres.

“Sclavia, într-un context modern, extins există şi în această parte a lumii”, se arată într-un raport comun prezentat de Confederaţia sindicatelor din Germania şi Fundaţia Hans Boeckler.

Citeşte şi: Aleasa lui Trump ar fi vrut să renunţe la conducerea CIA

Ca exemple de sclavie modernă raportul menţionează prostituţia forţată cu privare de libertate şi exploatarea sexuală.

Migranţii care ajung în Germania se confruntă cu un risc deosebit de exploatare la locul de muncă şi de trafic de persoane, potrivit unor date citate de raport.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.