StiripesurseSintezeSiria: Regimul de la Damasc extinde perioada pentru revendicările de proprietate...

Siria: Regimul de la Damasc extinde perioada pentru revendicările de proprietate post-război

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a modificat o lege controversată privind proprietăţile care i-a alarmat pe refugiaţi şi ţările care îi găzduiesc, oferindu-le proprietarilor mai mult timp să îşi înregistreze revendicările de terenuri, relatează Reuters, scrie Agerpres.

Legea 10, adoptată în aprilie, dădea guvernului de la Damasc dreptul să regândească zonele urbane distruse de război sau care au fost construite fără aprobare oficială sau acte de proprietate, ca parte a eforturilor sale de reconstrucţie.

Citește și : Kremlinul respinge acuzaţiile finlandeze că Rusia ar fi perturbat în mod deliberat semnalul GPS în timpul exerciţiilor NATO desfăşurate în Norvegia

Legea le dădea oamenilor iniţial un termen de doar 30 de zile după ce o zonă a fost inclusă în planul de redezvoltare să arate că erau proprietari acolo şi să aplice pentru compensaţii – un interval de timp despre care organizaţiile de ajutorare au spus că este imposibil de respectat de către refugiaţi.

Duminică seară, Assad a emis Legea 42, care extinde perioada la un an şi aduce şi alte schimbări, inclusiv posibilitatea pentru reclamanţi să beneficieze de mai mult timp pentru a ataca verdictele în apel şi să facă acest lucru prin instanţele normale în locul unei comisii judiciare speciale.


Persoanele ale căror proprietăţi sunt deja înregistrate în registrul guvernamental nu mai trebuie să îşi dovedească dreptul de proprietate.

Autorităţile locale din Siria nu au anunţat încă ce zone vor să redezvolte prin Legea 10, astfel că impactul măsurii sau felul în care i-ar putea afecta pe deţinătorii de proprietate nu au fost încă testate.

Citește și : Juncker se declară „preocupat în mod moderat” de relaţia Italiei cu Uniunea Europeană

În timpul celor şapte ani de conflict armat din Siria, jumătate din populaţia de 22 de milioane de persoane, cât era înregistrată înainte de război, şi-a părăsit locuinţele, circa cinci milioane refugiindu-se în străinătate.

În haosul războiului, multe clădiri guvernamentale au fost distruse, împreună cu registrele de proprietate, în timp ce refugiaţii şi alte persoane strămutate şi-au pierdut cartea de identitate sau actele de proprietate, ceea ce înseamnă că este nevoie de mult timp pentru a-şi demonstra drepturile de proprietate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.