StiripesurseDiasporaSUA acuză Rusia că nu respectă tratatul New Start

SUA acuză Rusia că nu respectă tratatul New Start

Publicat:

SUA au afirmat marţi că Rusia nu respectă tratatul New Start, ultimul acord de dezarmare nucleară dintre ele, potrivit France Presse, scrie agerpres

Diplomaţia americană a reproşat Moscovei că a suspendat inspecţii şi a anulat convorbiri prevăzute în cadrul acestui acord, fără ca totuşi pentru aceasta să o acuze că şi-ar fi extins arsenalul nuclear dincolo de limitele convenite.

Citește și : Franţa va furniza Ucrainei 12 tunuri Caesar suplimentare

Întăriţi de noua lor majoritate în Camera Reprezentanţilor, republicanii ceruseră şefului diplomaţiei americane Antony Blinken să le semnaleze până marţi dacă Rusia încalcă acest tratat.

“Rusia nu respectă obligaţia pe care i-o impune tratatul New Start de a facilita activităţile de inspecţie pe teritoriul său”, a apreciat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.


El a spus că ţara “dispune de o cale clară pentru a reveni la o conformitate totală”.

Anul trecut, Moscova a anunţat că amână o reuniune prevăzută la sfârşitul lunii noiembrie între ruşi şi americani cu privire la inspecţiile în cadrul tratatului, acuzând Washingtonul de “ostilitate” şi “toxicitate”.

Relaţiile dintre cele două puteri nucleare sunt la cel mai scăzut nivel de la declanşarea războiului de către Rusia împotriva Ucrainei.

Ultima reuniune a acestei comisii consultative datează din octombrie 2021.

Într-o scrisoare publicată săptămâna trecută, şefii mai multor puternice comisii ale Congresului american au afirmat că acţiunile şi declaraţiile Rusiei “ridică cel puţin serioase îngrijorări cu privire la conformitatea lor” cu New Start.

Tratatul respectiv este ultimul acord de acest gen care leagă cele două puteri nucleare.

Citește și : Rusia şi SUA au reluat contactele asupra controlului armamentelor

Chiar după alegerea sa în ianuarie 2021, preşedintele american Joe Biden îl prelungise cu cinci ani, până în 2026.

Semnat în 2010, pactul limitează arsenalele celor două ţări la maximum 1.550 de ogive desfăşurate de o parte şi de alta, adică o reducere cu aproape 30% în raport cu limita precedentă stabilită în 2002. Tratatul stabileşte de asemenea numărul maxim de lansatoare şi bombardiere la 800.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.