StiripesurseȘtirile zileiSUA anunţă noi sancţiuni împotriva Iranului

SUA anunţă noi sancţiuni împotriva Iranului

Publicat:

Statele Unite au anunţat luni noi sancţiuni împotriva Iranului, transmite dpa, potrivit agerpres.

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a precizat că sunt vizate direct ministerul iranian al apărării şi unităţi afiliate armatei, care achiziţionează armament.

Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

‘Dacă violaţi embargoul asupra armamentului pentru Iran, riscaţi sancţiuni’, a avertizat şeful diplomaţiei de la Washington celelalte state ale lumii.

Secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, a anunţat la rândul său că noile sancţiuni vor afecta agenţia iraniană pentru energia atomică, precum şi mai multe persoane fizice implicate în programul nuclear al Teheranului.


Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Măsurile au fost adoptate după ce Statele Unite au insistat, la sfârşitul săptămânii trecute, că sancţiunile ONU împotriva Iranului trebuie să reintre în vigoare automat. Poziţia americană la Naţiunile Unite nu a fost însă susţinută de niciuna din celelalte mari puteri.

Luni, Pompeo a comunicat că SUA îi aplică alte sancţiuni şi preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.