StiripesurseDiasporaSUA denunţă 'retorica provocatoare' a lui Putin despre armele nucleare

SUA denunţă ‘retorica provocatoare’ a lui Putin despre armele nucleare

Publicat:

Statele Unite au denunţat miercuri “retorica provocatoare” a preşedintelui rus Vladimir Putin legată de armele nucleare şi au anunţat, din simţ de “responsabilitate”, amânarea unui tir cu rachete balistice prevăzut săptămâna aceasta, notează AFP, potrivit agerpres.   

Anunţul făcut de Putin săptămâna trecută că forţele nucleare ale Rusiei, care dispune de cel mai mare număr de focoase nucleare, vor fi plasate “în stare de alertă” este “apogeul iresponsabilităţii”, a afirmat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Citește și: O explozie a avut loc în apropierea gării din Kiev (consilier ucrainean)

O astfel de retorică “este periculoasă, se adaugă riscului de confuzie şi trebuie evitată”, a subliniat secretarul de stat în cadrul unei conferinţe de presă.

De asemenea, Pentagonul a considerat “inacceptabil” anunţul Rusiei, precum şi “posibilele schimbări în poziţia nucleară care implică cele mai fundamentale arme din arsenalele noastre respective”.


Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, a anunţat amânarea unui test de tiruri de rachete balistice intercontinentale, numit Minuteman III, programat săptămâna aceasta.

Această amânare îşi propune “să demonstreze” că Washingtonul “nu intenţionează să se angajeze într-o acţiune care ar putea fi interpretată greşit”, a explicat John Kirby în cursul unui briefing de presă.

Citește și : Fost oligarh rus: Invazia Ucrainei va pecetlui căderea lui Putin ‘într-un an sau doi’

În această perioadă de tensiuni, “este fundamental ca Statele Unite şi Rusia să ţină cont de riscul unei erori de judecată şi să se asigure că reduc acest risc”, a spus purtătorul de cuvânt, subliniind că Washingtonul doreşte astfel “să demonstreze că suntem o putere nucleară responsabilă”.

Anularea acestui exerciţiu “nu are niciun impact asupra poziţiei noastre nucleare strategice şi asupra forţei noastre de descurajare”, a asigurat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.