StiripesurseExterneSUA se gândesc la refacerea Ucrainei cu un ochi și spre...

SUA se gândesc la refacerea Ucrainei cu un ochi și spre R. Moldova

Publicat:

SUA se gândesc la refacerea Ucrainei cu un ochi și spre R. Moldova

Reprezentanta specială a SUA pentru refacerea economică a Ucrainei spune că și R. Moldova poate beneficia în urma unui asemenea efort, în viitor. Într-o escală la Chișinău, Penny Pritzker a declarat că, între timp, este așteptată deblocarea unui imens ajutor militar american pentru Ucraina.

Aflată în drum spre Ucraina, Penny Pritzker le-a vorbit jurnaliștilor la Chișinău, unde s-a întâlnit cu oficialități moldovene și membri ai comunității de afaceri, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: FSB a arestat în Daghestan mai mulţi militanţi străini care au legături cu atacul de la Moscova

Ea crede că la efortul de refacere a Ucrainei pot participa și firme moldovene, în timp ce cele două țări vecine trebuie să se gândească împreună la construcția de infrastructură energetică și de transport.

Fostă ministră americană a comerțului în administrația Obama, Pritzker a fost numită în septembrie 2023 reprezentantă specială a SUA pentru refacerea economică a Ucrainei, având ca scop să conlucreze cu alte guverne și sectorul privat pentru reconstrucția țării măcinate de război.


Oficialitatea americană a mai spus la Chișinău că aceste eforturi de refacere economică a Ucrainei trebuie să aibă loc și în timpul războiului, într-un regim permanent.

„Sunt deja investiții care au început, sunt reconstruite case și drumuri, sunt investiții masive în energie”, a declarat Pritzker, adăugând că, în timp ce „nimeni nu și le dorește” distrugerile cauzate de război creează și oportunități pentru reconstrucție modernă și trainică.

Dar Ucraina așteaptă acum ajutoare militare vitale din partea Statelor Unite, unde un pachet de asistență în valoare de 60 de miliarde de dolari rămâne blocat de toamna trecută, în Congres, din cauza unor dispute de politică internă.

Într-un interviu acordat presei americane săptămâna trecută, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat că, fără reluarea urgentă a ajutoarelor din partea SUA, Ucraina nu va mai putea face față presiunii militare a Rusiei.

Speranțe noi pentru aprobarea unui ajutor militar american pentru Ucraina

Pritzker a spus jurnaliștilor la Chișinău că administrația Biden este încurajată de declarații ale membrilor republicani ai Congresului, făcute la weekend, în perioada Paștelui catolic, că ajutoarele militare for fi deblocate.

Spicherul republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, a mărit aceste speranțe duminică, atunci când a sugerat că un vot în Cameră în privința aprobării ajutoarelor poate avea loc la scurt timp după ce legislatorii americani revin din vacanța de Paște, pe 9 aprilie.

Ajutorul propus de președintele Joe Biden și constând în principal din armament și echipamente militare, a fost deja aprobat prin votul ambelor partide în Senatul dominat de aliații democrați ai președintelui.

Și în Camera Reprezentanților, unde majoritatea este deținută de republicani, ajutorul ar primi suficient sprijin. Dar un grup al republicanilor de extremă-dreapta, care consideră că prioritară este întărirea securității la granița cu Mexicul, îl amenință pe Johnson cu demiterea, dacă pune la vot ajutoarele pentru Ucraina.

Citește și: Fugarii Plahotniuc și Șor își păstrează cetățenia. Președinția refuză revocarea

Penny Pritzker a spus la Chișinău că este „optimistă” că ajutorul va trece, chiar dacă într-o formă legislativă diferită la care republicanii din Cameră au sugerat că lucrează deja.

În urma escalei în R. Moldova, oficialitatea americană călătorește în Ucraina. Pritzker a spus că planurile de sprijin la care lucrează echipa sa se concentrează pe câteva domenii cheie ale economiei ucrainene, între care agricultura, noile tehnologii, producție de armament de apărare, energia și logistica de transport.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat de 33 de ani riscă până la 6 ani de închisoare pentru propaganda războiului pe platforme online

Un bărbat de 33 de ani a fost plasat sub control judiciar, fiind învinuit de propagandă a războiului pe mai multe platforme online. Potrivit...

Ilan Șor, constatat anterior cu avere nejustificată de peste 10 milioane de lei, a pierdut litigiul cu ANI de la Curtea de Apel Centru

Fostul deputat fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și constatat în 2024 cu avere nejustificată de peste...

Companiile petroliere din R.Moldova nu sunt pregătite pentru crearea rezervelor de urgență

Implementarea sistemului național de stocuri de urgență pentru produse petroliere generează tensiuni între autorități și importatorii de carburanți. Deși conceptul este susținut, reprezentanții companiilor...

Creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare.

Calea Ferată din Moldova anunță o creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 10 cazuri, de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.