StiripesurseDiasporaSUA se retrag din INF: Kremlinul anunţă că vrea răspunsuri de...

SUA se retrag din INF: Kremlinul anunţă că vrea răspunsuri de la Washington

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin va căuta să obţină o explicaţie în legătură cu intenţia Washingtonului de a se retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (INF) atunci când se va întâlni la Moscova, săptămâna viitoare, cu consilierul pe probleme de securitate naţională al SUA, John Bolton, a relatat agenţia RIA, care îl cita pe purtătorul de cuvânt al lui Putin, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că Statele Unite se vor retrage unilateral din tratatul cu Rusia privind forţele nucleare intermediare (INF). Tratatului INF (Intermediate Nuclear Forces Treaty) a fost semnat în 1987 de către preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, şi conducătorul sovietic Mihail Gorbaciov. Acest tratat, care a interzis utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km, a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 prin desfăşurarea de rachete SS-20 sovietice, cu focoase nucleare, îndreptate atunci împotriva capitalelor occidentale.

Citește și : Brexit: UE trebuie să primească un răspuns definitiv în problema frontierei irlandeze (ministru francez)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.