StiripesurseDiasporaŢările baltice şi Slovacia invocă Articolul 4 din Tratatul NATO

Ţările baltice şi Slovacia invocă Articolul 4 din Tratatul NATO

Publicat:

Ţările baltice şi Slovacia au invocat joi Articolul 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări imediate între aliaţi şi care se aplică atunci când una dintre ţările alianţei se simte ameninţată, după ce Rusia a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară la scară mare împotriva Ucrainei, sub pretextul de a apăra persoanele de “abuzuri” şi “genocid” din partea guvernului ucrainean, transmite EFE, potrivit agerpres.

Ambasadorii ţărilor membre ale blocului militar de la Bruxelles se vor reuni joi pentru a aborda situaţia din Ucraina şi consecinţele atacului “neprovocat” al Rusiei.

Citeşte şi: A început RĂZBOIUL în Ucraina: Explozii la Kiev şi în mai multe oraşe din ţară – Black News

În cadrul consultărilor, ministerele de externe şi al apărării din Estonia vor prezenta celorlalţi aliaţi punctele lor de vedere cu privire la modul de consolidare a sistemelor de descurajare şi de apărare ale NATO în regiunea baltică.

Potrivit premierului estonian Kaja Kallas, atacul militar rusesc asupra Ucrainei este “o ameninţare pentru întreaga lume şi pentru toate ţările NATO”, adăugând că “cel mai eficient răspuns la agresiunea rusă este unitatea”.


”Trebuie să fim pregătiţi pentru un val imprevizibil de migraţie, pentru atacuri cibernetice şi pentru o campanie de dezinformare din partea Rusiei”, a afirmat Ministerul de Externe leton într-un comunicat, citat de EFE.

Guvernele lituanian şi estonian au făcut declaraţii similare în social media.

Parlamentul lituanian urmează să decidă dacă va declara starea de urgenţă în ţară după ce forţele ruseşti au invadat joi Ucraina, a declarat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

Potrivit Reuters, acest stat baltic, aflat în trecut sub conducerea Moscovei, dar care acum face parte din NATO şi din Uniunea Europeană, va propune, de asemenea, impunerea de noi sancţiuni împotriva Belarusului, deoarece trupele ruseşti au atacat Ucraina şi din Belarus.

Şi Slovacia, care are o graniţă de 97 de kilometri cu Ucraina, va solicita joi, în cadrul reuniunii de urgenţă a Consiliului Nord-Atlantic, deschiderea de consultări pe marginea Articolului 4 al Tratatului organizaţiei.

Citeşte şi: Rusia încearcă să-şi justifice la ONU atacul asupra Ucrainei: ‘Nu suntem agresivi faţă de poporul ucrainean, ci faţă de junta la putere la Kiev’ – Black News

”La reuniunea NATO de astăzi vom cere Alianţei să lanseze consultările în temeiul Articolului 4. Situaţia o cere”, a declarat ministrul de externe slovac, Ivan Korcok.

Articolul 4 din Tratatul NATO prevede consultări atunci când, în opinia oricăreia dintre părţi, “integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea oricărei părţi este ameninţată”.

Slovacia a ratificat recent un acord de cooperare care permite SUA să îşi sporească prezenţa militară în această ţară, care este membră NATO din 2004. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.