StiripesurseȘtirile zileiTeheranul vrea să includă Pentagonul pe o listă neagră a...

Teheranul vrea să includă Pentagonul pe o listă neagră a TERORISMULUI

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a emis luni un ordin privind implementarea unei legi prin care Departamentul Apărării Statelor Unite să fie plasat pe o listă neagră ca “organizaţie teroristă”, a informat agenţia de presă Tasnim, citată de Xinhua, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, Rouhani a cerut organizaţiilor iraniene relevante să pună în aplicare legea adoptată de parlamentul iranian.

Citeşte şi: Evo Morales vrea să-şi facă miliţii armate în Bolivia

Potrivit votului parlamentului iranian din 7 ianuarie, “toţi membrii Pentagonului, instituţiile şi companiile afiliate, precum şi comandanţii americani care au planificat şi au dus la bun sfârşit asasinarea” lui Qassem Soleimani, fostul comandant al Forţei Quds a Corpului Gărzii Revoluţiei Islamice (IRGC), sunt plasaţi pe lista neagră.

Legea a fost avizată de Consiliul Gardienilor Constituţiei ca cel mai înalt organism legislativ al Iranului.


În aprilie 2019, Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a desemnat de asemenea Comandamentul Central al forţelor americane în Asia de Vest drept “grup terorist” ca represalii pentru desemnarea de către SUA a IRGC ca “organizaţie teroristă străină”.

Printre altele, purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, a respins luni declaraţiile făcute pe Twitter de preşedintele american Donald Trump prin care liderul de la Casa Albă îşi exprima sprijinul pentru iranieni, spunând că poporul iranian nu va uita că el a ucis un general de top şi că tot el este motivul pentru care mulţi iranieni se confruntă cu probleme economice, potrivit media de stat, notează Reuters.

Citeşte şi: Vulcanul La Cumbre din Galapagos a intrat în erupţie

Trump, care le-a cerut autorităţilor iraniene în postări pe Twitter în limbile farsi şi engleză să nu ucidă protestatarii şi a lăudat “marele popor iranian”, varsă “lacrimi de crocodil” când îşi exprimă îngrijorarea pentru iranieni, a declarat Ali Rabiei.

El a adăugat că ambasadorul Marii Britanii în Iran a acţionat într-un mod “complet neprofesionist şi inacceptabil”, după ce a fost reţinut pentru scurt timp în apropierea unui protest. Ambasadorul a declarat că a fost arestat după ce a participat la un priveghi, de la care a plecat după ce manifestarea căpătase o turnură politică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.