StiripesurseȘtirile zileiTOŢI locuitorii din Wuhan vor fi testaţi anti-COVID

TOŢI locuitorii din Wuhan vor fi testaţi anti-COVID

Publicat:

Toţi cei 12 milioane de locuitori ai metropolei Wuhan vor fi testaţi pentru coronavirus, a declarat un oficial local marţi, după ce oraşul unde a apărut pentru prima dată virusul la finalul lui 2019 a confirmat primele sale cazuri interne cu varianta extrem de contagioasă Delta, informează Reuters, potrivit agerpres.

Wuhan nu mai raportase cazuri locale de coronavirus de la mijlocul lunii mai a anului trecut, însă luni, autorităţile au confirmat trei noi cazuri cu varianta Delta.

Citeşte şi: Liderul republicanilor din Senatul american s-a infectat cu Covid deşi este vaccinat

“Pentru a ne asigura că toată lumea din oraş este în siguranţă, testarea acidului nucleic la nivelul întregului oraş va fi lansată rapid pentru toţi locuitorii pentru a identifica complet rezultatele pozitive şi infecţiile asimptomatice”, a declarat responsabilul local Li Qiang în cadrul unui briefing de presă.

Noile cazuri din Wuhan, capitala provinciei centrale Hubei, alături de infecţiile identificate în oraşele din apropiere Jingzhou şi Huanggang începând de sâmbătă, au fost legate de cazurile raportate în oraşul Huaian, din provincia Jiangsu, a precizat Li Yang, vice-directorul centrului de control al bolilor din Hubei.


Se crede că focarul din Jiangsu a apărut în capitala provinciei, Nanjing, varianta Delta fiind cel mai probabil adusă în oraş de o cursă aeriană din Rusia, au precizat oficiali locali.

De atunci numeroase oraşe din sudul Chinei şi câteva din nord, inclusiv Beijingul, au raportat infecţii. Bilanţul cazurilor transmise local în China începând din 20 iulie, când au fost identificate primele infecţii la Nanjing, ajunsese luni la 414.

Citeşte şi: POTOP în India! Cel puţin şapte oameni au murit

Nu este însă pe moment clar dacă toate aceste cazuri sunt cu varianta Delta sau dacă toate au legătură cu Nanjing, în condiţiile în care unele autorităţi nu au furnizat rezultate concludente ale eforturilor de depistare a virusului.

Varianta Delta prezintă noi riscuri pentru cea de-a doua cea mai mare economie a lumii pe măsură ce se extinde din zonele de coastă spre oraşele din interior. În aceste condiţii, autorităţile din numeroase oraşe au lansat testări în masă pentru identificarea şi izolarea purtătorilor de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cristina Gherasimov: Ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene

Republica Moldova își propune să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană în următoarele șase luni, obiectivul principal fiind deschiderea tuturor celor patru grupuri...

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.