StiripesurseDiasporaTratatul INF, în atenţia Consiliului NATO-Rusia

Tratatul INF, în atenţia Consiliului NATO-Rusia

Publicat:

Ambasadorii ţărilor membre ale NATO urmează să se întâlnească vineri cu reprezentantul Rusiei într-un nou efort de a salva Tratatul bilateral ruso-american privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), informează luni dpa, scrie agerpres.

NATO a confirmat întâlnirea, care a fost iniţial stabilită pentru miercuri.

Citește și : Venezuela: Arestarea unor militari insurgenţi, care lansaseră un apel la nerecunoaşterea preşedintelui Maduro (armata)

Tratatul INF, semnat de Moscova şi Washington în 1987, care interzice o serie întreagă de rachete cu focoase nucleare cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km, se află la baza arhitecturii europene de securitate, reducând riscul unui atac nuclear.

SUA şi NATO acuză Rusia de încălcarea acestui tratat prin dezvoltarea noii sale rachete de croazieră Novator 9M729, cunoscută şi sub numele de cod SSC-8. Moscova respinge acuzaţiile.


Washingtonul a dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma prevederilor pactului, prin distrugerea noii rachete, avertizând că în caz contrar nu se va mai considera a fi parte a acestui acord începând din data de 2 februarie.

Abolirea Tratatului INF reprezintă o perspectivă riscantă pentru Europa, deoarece aceasta va duce la riscul desfăşurării de noi arme nucleare pe continentul european.

Potrivit experţilor militari, o astfel de desfăşurare ar fi singurul mod de a crea un echilibru strategic pe termen lung şi de a descuraja Rusia.

Consiliul NATO-Rusia, considerat cel mai important forum de discuţii între Moscova şi cei 29 de membri ai Alianţei, a fost înfiinţat în anul 2002 în vederea îmbunătăţirii relaţiilor şi promovării încrederii dintre foştii inamici.

Citește și : Bilantul exploziei din Mexic a crescut la 89 de morti

Reuniunea la nivel de ambasadori ar trebui să aibă loc lunar, dar contactele au fost îngheţate de la mijlocul anului 2014 până la începutul anului 2016, ca urmare a rolului Rusiei în conflictul din Ucraina.

Reuniunea de vineri va fi a noua la număr după reluarea discuţiilor. În afară de Tratatul INF, pe ordinea de zi mai figurează şi situaţia din Ucraina, notează dpa.

Din 2018, Rusia nu are un reprezentant permanent la sediul NATO din Bruxelles. În ianuarie 2018, preşedintele Vladimir Putin l-a retras din funcţie pe Aleksandr Gruşko, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, numindu-l ministru adjunct de externe. În prezent, misiunea rusă de pe lângă Alianţa Nord-Atlantică este condusă de adjunctul ambasadorului, Iuri Gorlaci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.