StiripesurseDiasporaTribunalul Suprem din Polonia a validat alegerile prezidenţiale

Tribunalul Suprem din Polonia a validat alegerile prezidenţiale

Publicat:

Tribunalul Suprem polonez a validat luni alegerile prezidenţiale în urma cărora preşedintele conservator Andrzej Duda a obţinut un nou mandat după ce l-a învins pe primarul liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, ai cărui susţinători au contestat rezultatul scrutinului invocând un sprijin al presei publice pentru Duda şi folosirea resurselor statului în campanie, relatează agenţiile DPA şi EFE, scrie agerpres.

În turul doi al alegerilor, desfăşurat de 12 iulie, Andrzej Duda a câştigat cu două procente în faţa lui Rafal Trzaskowski.

Citește și : Cifrele dezastrului sanitar în Iran: O persoană moare de COVID-19 la fiecare şapte minute!

Din cele circa 847 de reclamaţii privind desfăşurarea alegerilor 93 au fost considerate întemeiate de către Tribunalul Suprem, care a considerat însă că acestea nu pot avea un impact asupra rezultatului final, astfel că instanţa a respins cererea campaniei lui Trzaskowski de invalidare a scrutinului.

De asemenea, Tribunalul Suprem a apreciat că plângerile opoziţiei conform cărora Andrzej Duda ar fi beneficiat de un avantaj injust prin folosirea unor resurse publice în campania electorală şi prin susţinerea sa de către presa publică sunt prea generale şi reclamanţii nu au prezentat probe în sprijinul acestora.


”Faptul că votanţii au ales să folosească o anumită sursă de informare (…) nu poate fi echivalat cu manipularea”, scrie Tribunalul Suprem în verdictul său.

Citește și : Jean Castex le cere francezilor să ramâne vigilenți: ‘COVID-19 nu este în vacanță’

Cu toate acestea, unii experţi în drept au îndoieli asupra legalităţii scrutinului invocând faptul că acesta s-a desfăşurat dincolo de termenul limită prevăzut în Constituţie. Votul, programat iniţial pe 10 mai, a fost amânat din cauza pandemiei de COVID-19, dar Polonia nu a declarat starea de urgenţă, care ar fi permis din punct de vedere constituţional o amânare a alegerilor, susţin aceşti experţi. Alţii afirmă că toţi membrii camerei extraordinare de control au fost selectaţi de un organism a cărui independenţă şi imparţialitate în raport cu guvernul este chestionabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.